Ministrul Energiei, propunere de plafonare a prețurilor benzinei și motorinei: Care ar fi prețul maximal de vânzare
Ministrul Energiei, propunere de plafonare a prețurilor benzinei și motorinei: Care ar fi prețul maximal de vânzare
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis premierului Ilie Bolojan şi liderilor coaliţiei un set de propuneri pentru atenuarea efectelor negative ale conflictului din Orientul Mijlociu asupra pieţei petroliere din România, printre care emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă privind declararea situaţiei de criză şi pentru instituirea unor măsuri de protejare a economiei şi a populaţiei, care să stabilească un preţ maximal pentru motorina şi benzina standard, precum şi subvenţii pentru operatorii economici care comercializează benzină şi motorină către clienţii finali.

De asemenea, ministrul propune sprijin ţintit pentru agricultori şi transportatori şi repornirea temporară, în luna aprilie, a rafinăriei Petrotel-Lukoil din Ploieşti, utilizând ţiţei de origine non-rusească.
„Prețul maximal de vânzare” ar fi, conform propunerii, la benzină de 8,41 de lei litrul și de 8,86 de lei litrul la motorină.
Ordonanța de urgență propusă de ministerul Energiei prevede următoarele măsuri:
*Declararea situatiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere;
*Stabilirea unor măsuri de protecție a populației și a economiei prin instituirea unui preț maximal de vânzare al produselor petroliere – referinta prețul maximal de vânzare al produselor petroliere este echivalent cu media prețurilor carburanților standard comunicată de Consiliul Concurenței pentru data de 12 martie 2026;
*Prețul maximal de vânzare al produselor petroliere poate fi actualizat lunar prin Hotărâre de Guvern;
*Posibilitatea acordării unei subvenții în valoare de 0,25 lei/litru inclusiv TVA, operatorilor economici care comercializează benzină şi motorină către clienţii finali – persoane fizice şi juridice, precum şi către operatorii economici autorizaţi care achiziţionează carburanţii din depozite şi/sau staţii de distribuţie pentru consumul propriu sau pentru revânzare şi care acordă o reducere de preţ de 0,5 lei/litru, inclusiv TVA, la preţul de vânzare;
*Exportul produselor petroliere (benzină și motorină) realizat cu acordul ministerului cu atribuții în domeniul economic și ministerul de resort;
*Măsuri de prevenire a vânzării de produse petroliere la un preț care depășește valorile preţurilor maximale;
*Măsurile de protecție se aplică pe o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat situația de criză;
*Sprijin țintit pentru sectoarele profesionale esențiale – transport rutier și agricultură
Ministrul Energiei a fost întrebat, vineri, 1 3 martie 2026, la televiziunea Digi 24, dacă a calculat şi scenarii privind impactul bugetar pentru propunerile formulate în ceea ce priveşte măsuri pentru atenuarea unui eventual impact al creşterii preţului petrolului pe pieţele interaţionale. El a răspuns negativ.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Eclipsa de Soare din 12 august 2026: Zonele din România unde se va vedea cel mai bine. Unde nu va fi vizibilă
Eclipsa de Soare din 12 august 2026: Zonele din România unde se va vedea cel mai bine. Unde nu va fi vizibilă Pe 12 august 2026, românii vor avea ocazia să urmărească eclipsa parțială de Soare, însă fenomenul nu va putea fi vizibil din toate regiunile țării. Cele mai bune condiții de observare a fenomenului […]
Germania domină categoric comerțul internațional al județului Alba: Italia, Franța și Ungaria completează lista principalilor parteneri comerciali
Germania domină categoric comerțul internațional al județului Alba: Italia, Franța și Ungaria completează lista principalilor parteneri comerciali Județul Alba își păstrează o poziție importantă în comerțul exterior al României, Germania fiind de departe principalul partener comercial. În primele patru luni ale anului 2026, companiile din Alba au realizat exporturi de peste 1,09 miliarde de euro […]
Foto | Albert Agud, absolvent al Colegiului Militar din Alba Iulia, admis primul la specializarea „Comunicații pentru apărare și securitate” din cadrul Academiei Tehnice Militare
Albert Agud, absolvent al Colegiului Militar din Alba Iulia, admis primul la specializarea „Comunicații pentru apărare și securitate” din cadrul Academiei Tehnice Militare Setarea unor obiective îndrăznețe și îndeplinirea acestora a fost parcursul pe care absolventul colegiului militar albaiulian Albert Agud l-a urmat încă de la admiterea în colegiul militar. Timp de patru ani s-a […]