Actualitate

Ministrul Educaţiei: Numărul celor care au avut de suferit pe durata orelor online este mult mai mare decât cifrele oficiale

Ioana Oprean

Publicat

în

În cursul serii de joi, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, a declarat, că 250.000 de elevi sunt înscrişi în cadrul programului de ore remediale pentru recuperarea materiei predate în pandemie, dar se declară convins că numărul celor care au avut de suferit pe durata orelor online este mult mai mare, anunță news.ro.

”Numărul celor înscrişi în programul de ore remediale este de 250.000. Convingerea mea este că numărul celor care au avut dificultăţi (…) este mult mai mare, pierderile sunt foare mari. Este vorba de multe sute de mii, nu doar de 250.000 de elevi”, a declarat, joi seară, la Realitatea PLUS, Sorin Cîmpeanu.

Ministrul a apreciat că recuperarea se va putea face doar în timp.

”Eu sunt convins că numărul celor care au avut dificultăţi în cadrul procesului de învăţare online este mult mai mare decât cifrele oficiale. Recuperarea se poate face doar în timp. Pe perioada verii susţinem orice iniţiativă (…) de comun acord profesorii şi elevii dacă vor să deruleze acţiuni, Ministerul educaţiei le susţine”, a mai adăugat ministrul.

Întrebat dacă au avut loc pierderi care nu se mai pot recupera, ministrul a afirmat: ”Din păcate, da. Mă gândesc la elevii care vor susţine examenele naţinale şi nu vor mai putea participa la ore de recuperare anul viitor (…) va fi un proces de durată”.

Sorin Cîmpeanu a precizat că pierderi au suferit elevii din toat ţările, chiar şi în sisteme de învăţământ performante.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea

Ioana Oprean

Publicat

în

Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea Un exemplar deosebit de ciuvică a fost surprins recent într-o pădure din Parcul Natural Apuseni, în cadrul unor acțiuni de monitorizare a speciei. Chiar dacă este cea mai […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]

Citește mai mult

Actualitate

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]

Citește mai mult