Ministrul Economiei: Cuprumin Abrud este pe profit. La anul doresc să o listez la bursă
Ministrul Economiei, Constantin Niţă a spus astăzi la Alba Iulia că intenţionează să listeze la anul compania minieră Cuprimin Abrud la bursă şi să vândă 15% din acţiuni, iar banii să fie investiţi în tehnologizarea societăţii.
Compania minieră Cuprumin este pe profit în momentul de faţă, iar de la 1 iulie tot profitul va fi folosit pentru retehnologizare, a mai arătat ministrul.
“Urmează ca data viitoare, în viitorul foarte apropiat, să mă opresc şi la Cuprumin Abrud, o unitate pe care iarăşi am ambiţia să o repunem pe picioare. Ea este deja pe profit şi cu siguranţă că anul acesta va încheia cu un profit mai mare. Tot profitul pe care-l va face, conform noii legi, de la 1 iulie, va fi folosit pentru retehnologizare. Deci, dorinţa noastră este să refacem această companie şi dacă lucrurile vor evolua pozitiv, anul viitor doresc să o listez la bursă. Eu sunt adeptul vânzărilor transparente pe bursă, aşa am făcut şi anul trecut pentru domeniul energiei şi am avut succes şi sper ca şi în domeniul acesta să am succes. De altfel lucrez la un program naţional de revigorare a mineritului si sper ca într-o lună de zile să-l pot prezenta opiniei publice. Ne-a bătut joc de această industrie, avem resurse suficiente în ţara aceasta şi orice resursă trebuie pusă în slujba cetăţeanului”, a spus Constantin Niţă la conferinţa de presă a PSD Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea
ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]
Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai
ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]
VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba
Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]