Actualitate

Ministrul Ecaterina Andronescu anunță ore suplimentare pentru elevii care pierd ritmul la învățătură, din semestrul II

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a anunțat că elevii începând cu clasa a III-a care pierd ritmul la învățătură probabil vor avea ore suplimentare la școală pentru recuperare, începând cu semestrul II al acestui an școlar.

”Elevii, începând de la clasa a III-a, cei care pierd ritmul cu cei care păstrează ritmul cu programa școlară, vor avea, probabil, două-trei ore suplimentare la clasă pentru recuperarea, remedierea cunoașterii pe care ar trebui să o acumuleze și nu au făcut-o. Cred că toți cei care se află în această situație și se îndepărtează de majoritatea clasei, toți trebuie să participe. (…) Va trebui să începem acest lucru chiar din semestrul II, din ianuarie, din februarie. Este o măsură de urgență pentru că trebuie să corectăm aceste lucruri”, a declarat Andronescu, la România TV.

Ministrul a explicat că unii elevi pierd ritmul începând cu clasa a III-a, iar până în clasa a VIII-a diferențele se accentuează.

”De la clasa a III-a apreciez eu, după experiența pe care o am, și până la clasa a VIII-a, dacă elevii, o bună parte din ei, țin pasul cu ce le cere programa școlară, o altă parte din ei pierd permanent în ceea ce privește acumularea în cunoaștere. Ca urmare, de la clasa a III-a și până la clasa a VIII-a se accentuează extraordinar de mult decalajul dintre cei care fac față programelor școlare și cei care nu fac față programelor școlare. ªi cred că cu acest lucru va trebui să începem, adică să găsim resursele necesare și de câteva zile analizăm acest lucru, în așa fel încât începând cu clasa a III-a, cel puțin pentru elevii care sunt în această situație, în pierdere de achiziție în cunoaștere, să încercăm să facem cursuri remediale, cu învățătorii de la clasă, după clasa a V-a cu profesorii”, a mai spus Andronescu.

Potrivit acesteia, măsura trebuie luată imediat, urmând să fie găsite soluții organizatorice.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]

Citește mai mult

Actualitate

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]

Citește mai mult

Actualitate

Chuck Norris, simbol al filmelor de acţiune şi vedeta serialului „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Chuck Norris, simbol al filmelor de acţiune şi vedeta serialului „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani Chuck Norris, campionul de arte marţiale care a devenit un star emblematic al filmelor de acţiune şi a jucat rolul principal în serialul de succes „Walker, Texas Ranger”, a încetat din viaţă. Avea 86 […]

Citește mai mult