Rămâi conectat

Actualitate

Ministrul agriculturii: Până la finele lunii noiembrie vom transfera o sumă record în conturile fermierilor, peste un miliard de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

plata fermieriPână la finele lunii noiembrie 2016 vor fi transferate în conturile fermierilor peste un miliard de euro, ceea ce reprezintă o sumă record, de trei ori mai mare decât s-a plătit vreodată ca avans în România, a declarat, miercuri, 2 noiembrie, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, la dezbaterea cu agricultorii, la care a participat și șeful statului.

„Chiar dacă în primă instanță subvențiile au ajuns cu întârziere la fermieri (…), din fericire s-au rezolvat problemele și aproape jumătate de miliard de euro s-a transferat către fermieri din plățile în avans în contul anului 2016 și sperăm ca, până la sfârșitul lunii noiembrie, să depășim miliardul de euro, o sumă record, de trei ori mai mare decât s-a plătit vreodată ca avans în România. Angajamentul nostru este ca de la 1 decembrie să reușim să plătim plățile normale și ar fi pentru prima dată în istoria României”, a spus Irimescu.

Acesta a precizat că agricultura are o „importanță capitală” nu doar în România, ci și la nivel european, deși aportul la PIB-ul național nu reprezintă mai mult de 5-6%.

„Chiar dacă agricultura României nu reprezintă mai mult de 5-6% din PIB, totuși importanța ei este capitală, pentru că știm foarte bine că fără alimente nu se poate trăi multe zile, iar un stat care nu este în măsura să își asigure hrana are o mare problemă de viitor. Dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă la nivel european, cea mai mare parte din cele 140 miliarde de euro buget european alocat anual, 35% se duc către agricultură. Înțelegem atenția pe care o dă domnul președinte acestui sector de bază, pentru că și în alte state membre se acordă o atenție la cel mai înalt nivel”, a adăugat ministrul Agriculturii.

În context, șeful MADR a făcut un bilanț al activității sale la minister, menționând mai multe aspecte legate de absorbția fondurilor europene, reducerea birocrației și deschiderea piețelor pentru exportul produselor românești.

„Agricultura Românei are o specificitate aparte, este de tip bipolar, avem ferme mari perfomante, care utilizează 48% din terenul arabil al țării și aduc hrana pe masa majorității cetățenilor români, dar să nu uitam și micii producători, care au un rol deosebit de important în a menține satul românesc viu. (…). În acest context, am avut în vedere absorbția fondurilor europene, pentru că este esențială utilizarea acestor bani. Să nu uităm că, deși agricultura a fost campioană în utilizarea fondurilor europene, la sfârșitul anului trecut, din cauza erorilor din anii trecuți am dezangajat un miliard de euro care ar fi putut aduce multă bunăstare în mediul rural din România”, a menționat Irimescu.

Potrivit sursei citate, reducerea birocrației și deschiderea unor piețe pentru specii de animale care nu au fost scoase din țara timp de 70 de ani au reprezentat obiective esențiale la minister.

„Am reușit cu mari eforturi să simplificăm procedurile, birocrația și deschiderea piețelor. Am deschis piața externă pentru ovine, bovine și porcine, unele dintre aceste specii nici măcar nu au fost scoase din perimetrul țării. Porcul nu a fost exportat practic de 70 de ani. În acest context, putem menționa că am deschis piața din Turcia, care anterior nu ne lăsa nici măcar în tranzit cu carcase de animale. Am făcut eforturi foarte mari, am reușit să promovăm actele legislative necesare și sperăm să trimitem în curând atașați agricoli în 10 state importante pentru exporturile României”, a menționat ministrul Agriculturii.

Nu în ultimul rând, Irimescu a subliniat că fermierii români au nevoie de susținere, nu doar financiară ci și tehnică, și de aceea mai sunt zone cu probleme care trebuie rezolvate.

„La capitolul consultanță ar mai fi multe de făcut, și, dacă ar fi să enumerăm problemele, sigur, pornind de la cadastru, care este baza agriculturii, terenul, până la problemele de piață sunt încă foarte multe de rezolvat în agricultură”, a afirmat ministrul Agriculturii.

sursa: Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Sistemele turcești de supraveghere aeriană vor proteja spațiile aeriene ale României și Poloniei: De ce a luat NATO această măsură

Ioana Oprean

Publicat

în

Sistemele turcești de supraveghere aeriană vor proteja spațiile aeriene ale României și Poloniei NATO va începe să desfășoare sistemul de supraveghere avansat MEROPS al Turciei în Polonia și România pentru a spori capacitățile de avertizare timpurie și de răspuns împotriva amenințărilor tot mai mari cu drone din partea Rusiei, a anunțat Euractiv. NATO va desfășura […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în România: Temperaturile se vor apropia de cele specifice datei din calendar după 25 septembrie 2025: Sunt așteptate ploi

Ioana Oprean

Publicat

în

Temperaturile se vor apropia de cele specifice datei din calendar după 25 septembrie 2025. Sunt așteptate ploi Vremea va fi mai caldă decât în mod normal în primele zile ale acestei săptămâni în toate regiunile, iar din 25 septembrie temperaturile vor coborî şi se vor apropia de cele specifice datei din calendar, oscilând între 17 […]

Citește mai mult

Actualitate

O nouă tentativă de fraudă a apărut pe rețelele de socializare. Avertismentul transmis de DNSC

Bogdan Ilea

Publicat

în

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează asupra unei noi tentative de fraudă propagată prin mesaje pe platformele de social media. O nouă tentativă de fraudă în care victimele primesc aparent mesaje oficiale referitoare la confirmarea drepturilor de proprietate asupra unei pagini gestionate se răspândește rapid, potrivit Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică. ,,A fost semnalată o […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea