Ştirea zilei

Ministerul Transporturilor DEBLOCHEAZĂ lucrările de pe Loturile 1 și 3 ale Autostrăzii Sebeș – Turda

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Transporturilor, Dan M. Costescu, a semnat marți, 28 iunie 2016, Ordinele de ministru pentru menținerea construcțiilor, acte care stau la baza emiterii autorizației de construire pe Loturile 1 și 3 ale Autostrăzii Sebeș – Turda. După emiterea autorizației de construire, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), va transmite antreprenorului Ordinul de Începere a lucrărilor.

A10 (1)”Evoluția acestui proiect este încă un rezultat al aplicării Ordonanței de urgență nr. 7/2016, promovată de Ministerul Transporturilor și aprobată de Guvern în luna martie a acestui an. Ordonanța prevede o serie de măsuri pentru accelerarea implementării proiectelor de infrastructură transeuropeană de transport”, precizează reprezentantul ministerului, într-un comunicat de presă.

Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș – Turda are o lungime de 17 km. Traseul autostrăzii traversează următoarele localități: Sebeș, Alba Iulia și Ciugud. Pe acest lot se vor realiza lucrările de drum, nodul rutier Alba Sud,  podețe, lucrări hidrotehnice, relocări, protejări utilități, lucrări de iluminat și instalații electrice aferente autostrăzii, parcări de scurtă durată, sistem inteligent de control de trafic, lucrări de protecția mediului și siguranța circulației. Proiectul Lotului 1 al Autostrăzii Sebeș – Turda mai conține și patru poduri cu lungimi de peste 100 m, dintre care cel mai mare, peste râul Mureș, va măsura 622 m.

Realizarea lucrărilor aferente Lotului 1 al Autostrăzii Sebeș-Turda are pe lângă importanța macroeconomică și un impact social benefic asupra calității vieții și a condițiilor sociale prin crearea a peste 320 de locuri de muncă.

Lotul 3 al Autostrăzii Sebeș – Turda are o lungime de 12,5 km, iar traseul său străbate raza municipiului Aiud. Proiectul prevede realizarea a două noduri rutiere, care vor lega autostrada de DN1: Nodul Aiud (km 44+730) și Nodul Unirea (km 53+215). În plus, pe acest lot vor fi realizate 20 de poduri, dintre care două, cu lungimi de 713 m și respectiv 702 m, peste râul Mureș. Vor mai fi realizate și două spații de servicii, conform documentației tehnice.

Realizarea lucrărilor aferente Lotului 3 al Autostrăzii Sebeș-Turda are, pe lângă importanța macroeconomică și un impact social benefic asupra calității vieții și a condițiilor sociale pentru comunitățile locale prin crearea a peste 270 de locuri de muncă.

Pentru ambele obiective, autorizarea executării lucrărilor de construcții se face conform Legii nr. 50/1991 cu actualizările și modificările ulterioare.

*Informații suplimentare

Pentru emiterea autorizațiilor de executare a lucrărilor de construcții, beneficiarul trebuie să depună la Ministerul Transporturilor un dosar cu următoarele documente:

– Cererea și anexa la aceasta;
– Grafic semnat de CNADNR și de proiectant;

*Documentația tehnică, care cuprinde:

– documenația scrisă, alcătuită din: avize, acorduri solicitate prin certificate de urbanism, certificat de urbanism cu toate analizele corespunzătoare, lista terenurilor agricole care fac obiectul scoaterii din circuitul agricol, deciziile de expropriere;
audit de siguranța circulației rutiere;
– partea tehnică propriu-zisă, ce conține: memoriu tehnic, studii geodezice și topografice și expertize tehnice;
partea desenată a proiectului tehnic (planuri, planșe, etc).

”Dosarul cu toate documentele necesare este depus la Serviciul de Reglementări Tehnice din Ministerul Transporturilor, care verifică și analizează temeinic sutele de acte ale documentației. Aceastră structură are sarcina de a se asigura că sunt îndeplinite toate condițiile  pentru emiterea autorizațiilor de construire. Autorizația se eliberează doar după ce întreaga documentație a fost revizuită și s-a constatat validitatea integrală a zecilor de dosare care o compun”, se mai precizează în comunicatul de presă. (Z.U.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale

Ioana Oprean

Publicat

în

Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale În inima Munților Apuseni, la Zlatna, un tânăr de doar 24 de ani reușește să ducă mai departe unul dintre cele mai frumoase meșteșuguri ale satului românesc: sculptura în lemn. Marius Ivan […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional. ISU Alba: „STOP arderilor de vegetație uscată!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional În ultimele 2 zile, pe raza județului Alba au fost nu mai puțin de 7 incendii de vegetație uscată la care a fost nevoie de intervenția echipajelor de intervenție profesioniste și a Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” Cluj a meciului cu rivala locală CFR din prima etapă a play-off-ului SuperLigii de fotbal. Meciul […]

Citește mai mult