Connect with us
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Editorial

Ministerul miracolelor

Redactia Ziarului Unirea

Published

on

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Cincizecişişase de miliarde de euro, aceasta este valoarea tuturor proiectelor elaborate la nivel naţional în vederea obţinerii de fonduri structurale. Douăzecişidouă de miliarde de euro este valoarea proiectelor depuse şi aprobate ca eligibile în timp ce „doar” nouăsprezece miliarde de euro sunt bani puşi la dispoziţia României de către Comisia Europeană în exerciţiul bugetar european 2008-2013. Citind doar aceste cifre am crede că ne pricepem să ne dezvoltăm pe banii altora. Dacă mai adăugăm însă că valoarea fondurilor decontate depăşeşte cu greu 13 procente din suma alocată, atunci vedem că avem o foarte mare problemă. Or tocmai pentru rezolvarea ei premierul Emil Boc şi echipa sa de sfătuitori s-au gândit să înfiinţeze un nou minister care să coordoneze şi să controleze, mai degrabă să impulsioneze leneşele agenţii de management ori organismele intermediare de implementare astfel încât, până în 2015, data limită până la care banii din exerciţiul bugetar 2008-2013 pot fi cheltuiţi, să reuşim să absorbim măcar jumătate din această sumă. Noi nici nu îndrăznim să ne gândim că am putea atinge performanţa Poloniei, care a anunţat în urmă cu vreo două luni că a reuşit să cheltuie toate fondurile puse la dispoziţia sa de Uniunea Europeană.
Gradul scăzut de absorbţie a fondurilor europene este un neajuns de care toată lumea politică, Putere şi Opoziţie, este conştientă. Nu înţelegem însă cum va reuşi, prin ce mecanisme, să facă Ministerul Afacerilor Europene, condus de Leonard Orban, ceea ce i se pretinde – creşterea gradului de absorbţie? Ce baghetă magică va folosi acest adevărat Minister al Miracolelor? El nu va putea lucra efectiv pe proiectele depuse sau aflate deja în derulare, deci pârghia principală îi lipseşte. Ea rămâne în continuare în curtea ministerelor care au în subordine autorităţile de management aferente programelor operaţionale sectoriale şi a Programului Operaţional Regional. Astfel încât, Ministerul Afacerilor Europene va fi un bun furnizor de statistici şi, poate, va avea o contribuţie importantă în ceea ce priveşte o mai bună coordonare a colaborării dintre guvernul român, cu toate instituţiile sale, şi organismele europene, în pricipal Comisia Europeană şi Parlamentul European. Cine ştie? poate va reuşi să schimbe percepţia vesticilor asupra noastră în ceea ce priveşte corupţia şi vom fi acceptaţi în spaţiul Schengen. Asta ar fi într-adevăr util.
Nu doar îndoielile asupra eficienţei acestui minister, dar mai ales maniera de introducere în guvernul Boc, au fost contestate de Opoziţie, prin vocea preşedintelui USL Victor Ponta, care a anunţat că Opoziţia nu va vota pentru restructurarea guvernului. Chiar şi aşa, Puterea a reuşit ieri pe la amiază, la a doua încercare, să adune în sală numărul necesar de parlamentari de care avea nevoie pentru ca Ministerul Afacerilor Europene să devină realitate. Au votat pentru 245 de parlamentari, deşi erau necesare doar 236 de voturi. Leonard Orban este un birocrat cunoscut şi apreciat la Bruxelles, unde a îndeplinit funcţia de comisar pentru Multilingvism şi seriozitatea lui a fost remarcată. El nu este înregimentat în niciun partid politic. Vom vedea însă dacă el va reuşi să urnească mecanismul gripat al implementării fondurilor europene, aducând în ţară banii despre care de trei ani de zile preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc ne spun că sunt unul dintre principalele motoare ale ieşirii noastre din criză.
Anca DINICĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024


Advertisement

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Published

on

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Continue Reading

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea