Actualitate

Ministerul Justiţiei vrea să suplimenteze cu 160 de posturi schema de personal pentru Direcţia Naţională Anticorupţie

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit unui proiect de hotărâre publicat pe site-ul instituţiei, MJ solicită suplimentarea schemei de personal a DNA cu 90 de posturi de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară, 20 de posturi de specialişti şi 50 de posturi de personal auxiliar de specialitate, numărul maxim de posturi prevăzut pentru Ministerul Public suplimentându-se în mod corespunzător.

În nota de fundamentarea a proiectului se precizează că analiza principalilor indicatori statistici din anul 2017 demonstrează o creştere a activităţii DNA atât în efectuarea urmăririi penale, cât şi în activitatea desfăşurată în faţa instanţelor de judecată.

„Creşterea volumului de activitate la Direcţia Naţională Anticorupţie se reflectă în cauzele noi înregistrate în anul 2017, respectiv 3.668, numărul total de dosare în curs de soluţionare de către procurorii Direcţiei fiind de 11.234. Schema de personal a Direcţiei Naţionale Anticorupţie la finele anului 2017 era ocupată în proporţie de 93,39% (735 posturi ocupate din cele 787), unele persoane având raporturile de muncă suspendate ca urmare a unor situaţii obiective (concedii de creştere a copilului etc)”, se menţionează în document.

Potrivit MJ, urmare a Deciziei Curţii Constituţionale 51/2016, a fost adoptată OUG 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, fiind aduse modificări articolului 142 din Codul de procedură penală, iar în baza acestor modificări legislative, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului tehnic al DNA au preluat în integralitate atribuţiile de efectuare a supravegherii tehnice în procesele penale, volumul de muncă al acestui compartiment crescând în mod corespunzător.

„Într-o primă etapă, prin HG nr. 158/2016, a fost suplimentat numărul de posturi de ofiţer şi agent de poliţie judiciară cu 40 de posturi (dintr-un necesar total de 130 de posturi ce se impune a fi suplimentat ca urmare a aplicării OUG 6/2016). În prezent, Direcţia Naţională Anticorupţie funcţionează cu un număr de 260 de posturi de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară”, se mai arată în proiect.

În prezent, se precizează în document, numărul de posturi de personal auxiliar de specialitate la nivelul Direcţiei este insuficient, fiecare secţie/serviciu de la structura centrală având în schemă un grefier şef şi 1-3 grefieri, birourile având un singur post de grefier, iar serviciile teritoriale un post de grefier şef şi un singur post de grefier cu funcţie de execuţie.

Iniţiatorii mai menţionează că în prezent DNA funcţionează cu un număr de 109 posturi de personal auxiliar de specialitate, din care sunt ocupate 105 (o proporţie de aproximativ 96%), unii grefieri aflându-se în concedii de creştere copil sau pentru alte motive.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Președintele Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz” România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 președintele Nicușor Dan. „Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, […]

Citește mai mult

Actualitate

Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]

Citește mai mult

Actualitate

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]

Citește mai mult