Actualitate

Ministerul Educaţiei nu agreează înfiinţarea şcolilor de corecţie

Alexandra Mates

Publicat

în

Ministerul Educaţiei Naţionale nu susţine înfiinţarea de şcoli de corecţie şi nici nu are în vedere o asemenea temă pe agenda sa de lucru. Ministerul Educaţiei Naţionale consideră că măsurile coercitive, precum acelea impuse de şcoala de corecţie, nu sunt un răspuns în privinţa corijării comportamentelor care ies din norma socială general acceptată.

Ministerul Educaţiei susţine că prevenţia actelor violente, antisociale, prin educaţie şi consiliere, prin conlucrarea între şcoală, părinţi şi elevi sunt elementele esenţiale în corijarea atitudinii elevilor. Sistemul de educaţie, prin instituţiile şi reprezentanţii săi, este chemat să propună şi să identifice direcţii constructive pentru beneficiarii acestuia, elevii.

Solicitarea privind înfiinţarea şcolilor de corecţie ar fi fost formulată de către federaţiile din învăţământ la discuţiile cu ministrul Educaţiei, după ce în şcoli au avut loc tot mai multe cazuri de violenţă.

Reprezentanţii profesorilor au susţinut înfiinţarea unor şcoli de reeducare pentru elevii agresivi, pentru că aceştia nu se mai tem de scăderea notei la purtare sau de alte sancţiuni din regulamentul şcolar.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Anunț oficial: Carrefour vinde filiala din România către Pavăl Holding (Dedeman). Valoarea tranzacției depășește 800 milioane de euro

Bogdan Ilea

Publicat

în

Anunț oficial: Carrefour vinde filiala din România către Pavăl Holding (Dedeman). Valoarea tranzacției depășește 800 milioane de euro Carrefour, cel mai mare retailer alimentar din Europa, a anunţat astăzi, 12 februarie, vânzarea unităţii sale din România către Pavăl Holding. Tranzacția se ridică la peste 800 de milioane de euro. La rândul său, Pavăl Holding, vehiculul […]

Citește mai mult

Actualitate

11 februarie 2026 | Aproape 50 de incendii în România într-o singură zi: Ce alte situații de urgență au existat în țară

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Aproape 50 de incendii în România într-o singură zi: Ce alte situații de urgență au existat În cursul zilei de miercuri, 11 februarie 2026, pompierii militari au gestionat aproape 1.600 situații de urgență înregistrate la nivel național. Din totalul acestora, echipajele SMURD au acționat în 1.320 de misiuni pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în […]

Citește mai mult

Actualitate

12 februarie 2026 | 6 apeluri pentru Salvamont Alba în ultimele 24 de ore: Peste 50 de persoane salvate de pe munte în România

Lucian Dărămuș

Publicat

în

12 februarie 2026 | 6 apeluri pentru Salvamont Alba în ultimele 24 de ore: Peste 50 de persoane salvate de pe munte în România 56 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore în România, a transmis joi, 12 februarie 2026, Dispeceratul Salvamont România. S-au primit în total 56 de […]

Citește mai mult