Actualitate

Ministerul Educației Naționale: Absolvenții care au promovat BAC-ul își pot ridica adeverințele de luni

Dragoş Suciu

Publicat

în

BAC la HCC15Absolvenții de clasa a XII-a care au promovat examenul de BACALAUREAT 2014 își pot ridica adeverințele ce atestă acest fapt de luni, 14 iulie, de la ora 8.00, de la unitățile de învățământ unde au terminat. Acestea sunt valabile pentru înscrierea la universitățile din țară și străinătate.

Toţi absolvenţii de clasa a XII-a care au promovat bacalaureatul pot să îşi ridice adeverinţele care atestă acest fapt începând de luni, 14 iulie, ora 8.00, de la sediul unităţilor de învăţământ. Decizia a fost reiterată, duminică, de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie în cadrul videoconferinţei desfăşurate la sediul MEN, la care au participat reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene, reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din România şi reprezentanţii Consiliului Elevilor”, se arată într-un comunicat remis de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Potrivit oficialilor MEN, adeverinţele pot fi utilizate atât în ţară, cât şi în străinătate, pentru înscrierea în instituţiile de învăţământ superior, fără riscul de a fi respinse.

„Toate universităţile din România au luat act de această situaţie, iar Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor a transmis deja specimenul de adeverinţă emis de inspectoratele şcolare româneşti către baza de date a reţelei internaţionale ERIC – NARIC. Prin intermediul acestei reţele, creată de Uniunea Europeană, Consiliul Europei şi UNESCO, se comunică toate informaţiile în materie de recunoaştere şi echivalare a documentelor oficiale emise de instituţiile statelor şi de alte instituţii de învăţământ”, mai precizează MEN.

Adeverinţele sunt valabile 12 luni.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA de Florii și Paște 2026 în România: Răcire accentuată și ploi la început de aprilie. Prognoza meteo pe 4 săptămâni actualizată

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA de Florii și Paște 2026 în România: Răcire accentuată și ploi la început de aprilie. Prognoza meteo pe 4 săptămâni actualizată Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat, marți, prognoza meteo pentru perioada 24 martie-20 aprilie 2026. Conform ANM, la început de aprilie 2026 valorile termice vor scădea cu aproximativ 10 […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum poți primi pensia pe card în 2026: De ce să alegeți această modalitate de plată. Documente necesare

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum poți primi pensia pe card în anul 2026: De ce să alegeți această modalitate de plată. Documente necesare Pentru un acces mai rapid, sigur și comod la drepturile dumneavoastră bănești, Casa Județeană de Pensii Alba încurajează beneficiarii să opteze pentru plata pensiei în cont bancar. Citește și: Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Imagini INEDITE surprinse în Parcul Natural Apuseni: Card de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging, filmați în luminișul dintr-o pădure

Ioana Oprean

Publicat

în

Imagini INEDITE surprinse în Parcul Natural Apuseni: Card de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging, filmați în luminișul dintr-o pădure Imagini inedite au fost surprinse recent într-o pădure din Parcul Natural Apuseni și postate pe rețelele de socializare. Un cârd de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging au fost […]

Citește mai mult