Ministerul Agriculturii: Despăgubiri pentru fermierii afectați de atacurile mistreților
Ministerul Agriculturii vine cu o veste extrem de bună, așteptată de fermieri. Producătorii agricoli care pierdeau bani anual din cauza problemelor cauzate de mistreți au acum o speranță că lucrurile vor fi îndreptate: legislația va fi schimbată astfel încât fermierii să primească mai ușor despăgubiri. Dumitru Lovin, deputat vâlcean din partea ALDE, a intervenit la câteva ministere cerând să se ia măsuri de sprijinire a fermierilor şi de prevenire, în viitor, a situaţiilor de acest tip.
Primul răspuns a venit, recent, de la Petre Daea, ministrul Agriculturii care, i-a confirmat deputatului vâlcean că, într-adevăr, sunt numeroase cazuri în care oamenii nu şi-au primit despăgubirile, conform prevederilor HG 1679/2008 privind modalitatea de acordare a acestora şi obligaţiile ce le revin gestionarilor fondurilor cinegetice şi proprietarilor de culturi agricole sau silvice. Tocmai de aceea, s-a început elaborarea unui proiect de hotărâre de guvern mai simplu şi mai eficient, care să înlocuiască HG 1679.
„Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat Ministerului Apelor şi Pădurilor să urgenteze elaborarea şi adoptarea acestui proiect de hotărâre a Guvernului. În cadrul Direcţiei de Politici în Zootehnie din MADR, au fost analizate sesizările persoanelor păgubite, în vederea formulării de observaţii la acest proiect de act normativ, în scopul optimizării sale. De asemenea, MADR a propus Ministerului Mediului, precum şi Ministerului Apelor şi Pădurilor constituirea unui grup de lucru în scopul elaborării unei strategii naţionale pentru prevenirea atacurilor animalelor sălbatice din speciile de interes vânătoresc (urşi, mistreţi, şacali şi lupi) asupra oamenilor, animalelor domestice şi culturilor agricole”, i-a mai comunicat ministrul Daea parlamentarului de Vâlcea.
Sursa: agrointel.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Vicepremierul Tanczos Barna: „Guvernul pregătește bugetul. Autoritățile locale vor beneficia de sumele ce provin din impozite locale”
Tanczos Barna: „Guvernul pregătește bugetul. Autoritățile locale vor beneficia de sumele ce provin din impozite locale” „Guvernul pregătește bugetul pentru anul 2026, iar pentru noi cel mai important lucru este să asigurăm autorităților locale o predictibilitate bugetară, o sustenabilitate pe termen mediu și lung și o creștere treptată a fondurilor pentru investiții, pentru a le […]
O asociație cere includerea obezității în programele naționale de sănătate: ,,Impactul asupra sănătății publice este major, afectând calitatea vieții oamenilor”
O asociație cere includerea obezității în programele naționale de sănătate: ,,Impactul asupra sănătății publice este major, afectând calitatea vieții oamenilor” Asociația Împreună Împotriva Obezității cere autorităților să dezvolte programe naționale integrate pentru prevenirea și tratarea obezității, astfel încât pacienții să beneficieze de sprijin real și constant. Organizația solicită, totodată, facilitarea accesului la terapie medicamentoasă și […]
Acuzații privind mii de ore suplimentare neplătite după căutările lui Emil Gânj. O comisie va reanaliza fiecare caz în parte
Acuzații privind mii de ore suplimentare neplătite după căutările lui Emil Gânj. O comisie va reanaliza fiecare caz în parte Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a anunțat, marți, constituirea unei comisii care va verifica modul în care au fost pontate și plătite orele suplimentare efectuate de polițiști în timpul operațiunilor de căutare a lui Emil […]