Connect with us
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Opinii - Comentarii

MIERCURI: Legea care interzice complet fumatul în spaţiile publice închise ar putea primi votul decisiv al deputaţilor

Ziarul Unirea

Published

on

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Fumatul-interzis-complet-în-spaţiile-publice.-Proiectul-a-fost-votat-de-Senat-800x400Fumatul ar putea fi interzis complet în toate spaţiile publice închise, inclusiv în baruri, discoteci şi restaurante, conform unui proiect de act normativ care figurează miercuri, 25 noiembrie, pe ordinea de zi a deputaţilor. Documentul a trecut de Senat în 2011 şi urmează să primească votul decisiv al Camerei Deputaţilor, fiind propus pentru adoptare.

Încălcarea prevederilor va fi sancţionată, în principal, cu amendă, însă în cazul firmelor se va putea ajunge chiar la suspendarea activităţii sau închiderea unităţilor.

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun a fost adoptat de Senat în iunie 2011 şi acum este înscris pe ordinea de zi de mâine a Camerei Deputaţilor, în aşteptarea votului decisiv. Comisia pentru sănătate şi familie, ce s-a ocupat de analizarea şi amendarea acestuia, a depus săptămâna trecută un raport prin care s-a propus plenului adoptarea actului. Prin urmare, dacă va trece de deputaţi, documentul va mai avea nevoie doar de semnătura preşedintelui României pentru a se putea aplica.

Aşa cum reiese din forma amendată a proiectului, fumatul va fi interzis complet – nu doar restrâns – în toate spaţiile publice închise, precum şi în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii (chiar şi cele în aer liber).

„Prezenta lege stabileşte unele măsuri privind prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun, prin interzicerea completă a fumatului în toate spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii, prin inscripţionarea pachetelor cu produse din tutun, prin desfăşurarea de campanii de informare şi educare a populaţiei, informarea consumatorilor cu privire la produsele din tutun pe care urmează să le achiziţioneze, prin indicarea în produsele finale a conţinutului de gudron, nicotină şi monoxid de carbon, prin unele măsuri privind utilizarea ingredientelor pentru produsele din tutun, având ca scop protejarea sănătăţii persoanelor fumătoare şi nefumătoare de efectele dăunătoare ale fumatului, prevenirea răspândirii fumatului în rândul minorilor şi asigurarea unui nivel adecvat al calităţii vieţii populaţiei din România”, prevede propunerea de act normativ.

Fumatul va fi interzis complet, de asemenea, în unităţile de învăţământ şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, nu doar în unităţile sanitare şi în mijloacele de transport în comun, aşa cum prevede legea acum. Singura excepţie va fi reprezentată de celulele deţinuţilor din penitenciarele de maximă siguranţă.

Practic, definiţia spaţiului public închis va fi schimbată semnificativ, pentru a evita orice fel de excepţii neintenţionate. „Prin definirea cât mai largă a spaţiilor în care fumatul este interzis se are în vedere evitarea apariţiei unor «excepţii» care ar putea impieta asupra aplicării legii, astfel încât unele categorii de cetăţeni să fie discriminate din punct de vedere al asigurării protecţiei sănătăţii. Totodată, legea creează cadrul general de reglementare, urmând ca, prin norme de implementare, să se definească exact tipurile de spaţii publice închise”, motivează autorii amendamentului în cauză.

Spațiul public închis – Definiţia propusă de deputaţi: „Prinspaţiu public închis se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma  de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.”

Spaţiul închis de la locul de muncă  – Definiţia propusă de deputaţi:„Prin spaţiu închis de la locul de muncă se înţelege orice spaţiu care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă, astfel cum este definit în Legea nr. 319/2006 privind protecţia şi securitatea muncii.”

Spre deosebire de regulile din prezent, propunerea de act normativ prevede şi interzicerea folosirii ţigărilor electronice în mijloacele de transport în comun, care vor fi considerate orice vehicule pentru transportul contra-cost al persoanelor.

Fumatul NU va mai fi permis nici în baruri, discoteci şi restaurante

Fumatul este permis, în anumite condiţii, în baruri, discoteci şi restaurante, după cum stabileşte în prezent Legea prevenirii şi combaterii efectelor consumului de tutun. Însă aceste prevederi vor fi abrograte de propunerea legislativă aflată la Camera Deputaţilor.

Reglementarea actuală dispune, mai exact, că se poate fuma în baruri, discoteci, restaurante şi alte spaţii publice asemănătoare doar dacă există încăperi special amenajate în acest sens. Pentru ca acest lucru să fie posibil, spaţiile trebuie să respecte următoarele condiţii:

  • să reprezinte cel mult 50% din suprafaţa spaţiului public închis destinat clienţilor;
  • să fie delimitate de restul spaţiului public închis, astfel încât să se asigure izolarea completă de acesta;
  • să nu fie spaţiu de tranzit sau de acces în spaţiul public închis;
  • să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului de tutun;
  • să fie dotate cu scrumiere şi cu extinctoare şi să fie amenajate respectându-se regulile de prevenire şi stingere a incendiilor;
  • să fie marcate la loc vizibil cu unul dintre următoarele indicatoare: „Loc pentru fumat”, „Spaţiu pentru fumat”, „Încăpere în care este permis fumatul”.

În forma adoptată de Senat a proiectului de lege, fumatul urma să fie permis în astfel de localuri doar dacă acestea erau destinate exclusiv fumătorilor, iar accesul persoanelor sub 18 ani era interzis. Totuşi, deputaţii au ales să ceară eliminarea totală a reglementărilor speciale pentru baruri, discoteci, restaurante şi alte localuri asemănătoare. Prin urmare, nici în aceste locuri nu se va mai fuma deloc.

Potrivit propunerilor incluse în documentul ce urmează să primească votul decisiv al deputaţilor, fumatul va fi permis „numai în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, dacă sunt respectate condiţiile următoare:

  • să servească exclusiv fumatului;
  • să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise;
  • să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă;
  • să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi să fie amenajate respectându-se regulile de prevenire şi stingere a incendiilor;
  • să fie marcate la loc vizibil cu următoarele indicatoare: „Cameră pentru fumat”, „Loc pentru fumat”.

În cazul unităţilor în care se vând produse din tutun, afişarea acestora în locurile obligatorii de trecere va fi interzisă.

La a treia abatere, unităţile persoanelor juridice vor fi închise

Persoanele juridice care nu vor respecta interdicţiile propuse referitoare la fumat vor risca din partea autorităţilor sancţiuni cu înăsprire graduală, reiese din proiectul de lege. Mai exact, vizate vor fi următoarele fapte:

  • permiterea fumatului în spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun, în locurile de joacă pentru copii în unităţile sanitare, cele de învăţământ şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului;
  • vânzarea la bucată a ţigaretelor, ţigărilor de foi şi cigarillos;
  • comercializarea pachetelor de ţigarete care conţin mai puţin de 20 de bucăţi;
  • comercializarea produselor din tutun prin automate;
  • vânzarea produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani;
  • comercializarea produselor din tutun în unităţile sanitare şi cele de învăţământ;
  • folosirea unei embleme sau a denumirii unei mărci de tutun pentru promovarea ori comercializarea altor produse.

În funcţie de a câta abatere este, sancţiunile aplicabile persoanelor juridice pentru faptele de mai sus vor fi următoarele:

  • la prima abatere – amendă de 5.000 de lei;
  • la a doua abatere – amendă de 10.000 de lei, la care se va adăuga suspendarea activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la aplicarea acestei sancţiuni complementare;
  • la a treia abatere – amendă de 15.000 de lei, la care se va adăuga închiderea unităţii.

„Sancţiunile trebuie să fie cât mai aspre, pentru a descuraja practica actuală prin care proprietarii preferă să plătească amenzi în detrimentul respectării legii”, argumentează deputaţii care au propus sancţiunile.

Referitor la persoanele fizice, acestea vor risca amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei dacă fumează în spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun sau în locurile de joacă pentru copii. De asemenea, sancţiunea va fi valabilă pentru consumul de tutun în unităţile sanitare, cele de învăţământ şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului. (C.M.)

sursa:avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Advertisement

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Noutăți pensii: Valoarea punctului de referință 2025. Cu cât se indexează pensiile din luna ianuarie

Unirea Ziarul

Published

on

Noutăți pensii: Valoarea punctului de referință 2025. Cu cât se indexează pensiile din luna ianuarie Începând cu data de 1 septembrie 2024, conform prevederilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, la determinarea cuantumului pensiei este utilizat un nou indicator, respectiv valoarea punctului de referință. Valoarea punctului de referinţă a fost determinată prin raportarea […]

Continue Reading

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea