Actualitate

METEO: Temperaturi de primăvară la sfârșit de ianuarie. Următoarele zile vor fi călduroase

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Temperaturi de primăvară la sfârșit de ianuarie. Următoarele zile vor fi călduroase chiar dacă unii mai sperați să mai ningă sau vă doriți să fie temperaturi de iarnă.

Soarele va încălzi atmosfera deosebit de mult în zonele înalte din vest. Acolo, pe creste, ar putea fi temperaturi chiar mai mari decât cele din Capitală.

Meteorologii anunţă un puseu de primăvară în următoarele zile, inclusiv la începutul săptămânii viitoare. Practic, duminică şi luni, vor fi peste 10 grade Celsius în special în sudul ţării, dar maximele vor fi pozitive peste tot. Se vor încălzi şi nopţile. Marţi spre dimineaţă, temperaturile nu vor mai coborî sub minus 2 grade Celsius.

La început de weekend, vor fi înnorări persistente în est şi sud-est, apoi, duminică seara şi luni, va ploua din loc în loc în vest, nord şi centru. La altitudini mai mari, va ninge sau va fi lapoviţă şi poate apărea polei, iar vântul se va intensifica.

La munte va fi atmosferă de primăvară până la finalul săptămânii. Soarele va fi generos, iar temperaturile vor tinde spre 10 grade mai ales în staţiunile din vest. Şanse mari să apară fulgii de zăpadă vor fi duminică noaptea, în timp ce luni, alături de ninsori va fi şi lapoviţă, motiv pentru care poate apărea poleiul. Totodată se va intensifica vântul, în special pe creste.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi vremea de Florii 2026: Temperaturi mai ridicate decât normalul, în toată țara. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele 2 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea de Florii 2026: Temperaturi mai ridicate decât normalul, în toată țara. PROGNOZA METEO de la ANM pentru următoarele 2 săptămâni Meteorologii ANM au transmis că, până în 26-27 martie, vor fi înregistrate temperaturi de până la 18 grade în majoritatea țării. De asemenea, finalul lunii martie şi începutul lui aprilie vin […]

Citește mai mult

Actualitate

Papa Leon l-a numit pe arhiepiscopul major Claudiu Pop membru al Dicasteriului pentru Bisericile Orientale

Ioana Oprean

Publicat

în

Papa Leon l-a numit pe arhiepiscopul major Claudiu Pop membru al Dicasteriului pentru Bisericile Orientale Arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, PF Claudiu Pop, a fost numit de Papa Leon al XIV-lea membru al Departamentului pentru Bisericile Orientale. Acest departament din cadrul Curiei Romane este responsabil cu relațiile Sfântului Scaun cu Bisericile […]

Citește mai mult

Actualitate

26-30 martie 2026 | Vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane din România: Anunțul meteorologilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane din România: Anunțul meteorologilor Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, 25 martie 2026 o informare de vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane, valabilă până luni, la ora 10.00. De vineri, ploile se vor extinde dinspre sud-vest şi vor cuprinde treptat toate regiunile. Stratul […]

Citește mai mult