Sport

Metalurgistul Cugir – Viitorul Sântimbru 7-1, într-o partidă amicală

Tudor Stan

Publicat

în

Târgul Grădinarului

În ultimul meci amical din actuala pauză competiţională, Metalurgistul Cugir a făcut spectacolMetalurgistul Cugir-Performanta Ighiu amical41 pe Stadionul Parc din localitate, împotriva formaţiei Viitorul Sântimbru, de care a trecut cu 7-1 (1-1). Pentru trupa de sub Drăgana au punctat Iovănescu, Avramescu, Cîrstean, Ispas, Şuteu, Kilin şi Negru, în timp ce reuşita de onoare din tabăra Sântimbrului a fost trecută în dreptul lui Gherman.

Ambele echipe care s-au întâlnit astăzi la Cugir şi-au terminat stagiul de pregătire, au întrerupt seria amicalelor, umrând ca în weekend să debuteze în competiţiile oficiale. Metalurgistul Cugir va juca împotriva Industriei Galda de Jos, pe teren propriu în prima etapă a returului Ligii a III-a, Seria a V-a, iar Viitorul Sântimbru va întâlni Cuprirom Abrud pe teren propriu în prima etapă a returului din Liga a IV-a. Echipa lui Ovidiu Ceclan a rezistat numai o repriză în faţa trupei lui Coroian, fiind înregistrat rezultatul de 1-1 la pauză. Imediat după reluare Metalurgistul Cugir a reuşit să marcheze de 6 ori şi să câştige spectaculos partida.

Metalurgistul Cugir (antrenor Cristian Coroian): Gurincu – Medeşan, Şt. Radu, Negru, Tăban, Piko, Necşulescu, Şuteu, Goronea, Iovănescu, Itu. Au mai intrat: Iordache – Avramescu, Ispas, Pintea, Cîrstean, Kilin şi Stăncescu.

Viitorul Sântimbru (antrenor Ovidiu Ceclan): Barna – Crişan, S. Oara, Dîscă, C. Hălălae, E. Hălălae, Barta, Drăghiciu, Breaz, Rancea, Gherman. Au mai intrat: Leba – Ruscă, Mocoiu, Dumbra.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Liga 3 | Sâmbătă, 28 martie 2026, pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii: Meciul care stabilește play-off-ul

Ioana Oprean

Publicat

în

Liga 3 | Sâmbătă, 28 martie 2026, pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii: Meciul care stabilește play-off-ul Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 15.00, se dispută ultima rundă a sezonului regular în Seria 7 a Ligii 3, urmând ca de săptămâna viitoare să se treacă la faza secundă […]

Citește mai mult

Sport

Înfrângere pentru CSM Unirea Alba Iulia și în al doilea meci la turneul final 8 al Conference Cup la polo feminin

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Înfrângere pentru CSM Unirea Alba Iulia și în al doilea meci la turneul final 8 al Conference Cup la polo feminin Bilanțul primei zile, cea de joi, 25 martie 2026, la turneul final 8 al Conference Cup la polo feminin este de două înfrângeri pentru campioana României, CSM Unirea Alba Iulia. În al doilea joc […]

Citește mai mult

Sport

Campioana României la polo feminin, CSM Unirea Alba Iulia, învinsă în primul meci de la turneul final al Conference Cup

Ioana Oprean

Publicat

în

Campioana României la polo feminin, CSM Unirea Alba Iulia, învinsă în primul meci de la turneul final al Conference Cup Campioana României, CSM Unirea Alba Iulia, a fost învinsă de Panionios Atena cu scorul de 14-2 (3-1, 2-0, 5-0, 4-1), joi, 26 martie 2026, la Atena, în meciul său de debut în Grupa A a […]

Citește mai mult