Mesaje emoționante pentru Iulia Șchiau, tânăra din Sâncel găsită fără suflare de bunici
Decesul minorei de 16 ani din comuna Sâncel a adus multă suferință persoanelor apropiate, colegilor, care transmit ultimele gânduri prin intermediul rețelei sociale Facebook. Iulia Șchiau a decedat din motive încă necunoscute și a fost găsită marți dimineață, de bunici, căzută pe podeaua din camera sa. La fața locului s-a deplasat un echipaj medical care a efectuat manevrele de resuscitare, însă totul a fost în zadar.
Persoanele apropiate o descriu ca fiind o fată cu suflet mare, mereu cu zâmbetul pe buze și plină de viață. Tragicul moment a venit chiar în primele zile de școală, tânăra fiind elevă la un liceu prestigios din județul Alba, Colegiul Național ”I. M. Clain” din Blaj.
Iulia Șchiau era singură la părinți și avea rezultate exemplare la învățătură.
”Atunci când una dintre ființele cele mai dragi de pe lume pleacă într-o călătorie fără întoarcere te cuprinde dorul, nostalgia, durerea, dar mai ales frustrarea pentru că știi că nu o vei mai vedea niciodată, și cu cât trece timpul toate acestea se accentuează și provoacă o rană adâncă, care nu se mai poate vindeca niciodată”, este mesajul semnat de Mihu Adri.
Alte zeci de alte mesaje emoționante, pline de regret, sunt postate pe rețeaua socială:
”O sa mi-o amintesc mereu cu zâmbetul pe buze”, scrie un alt apropiat.
”Așa a fost întotdeauna… era o persoana foarte veselă și zâmbăreață și în preajma ei mereu te simțeai bine… dar uite că Dumnezeu a luat-o dintre noi!! Dumnezeu să te odihnească în pace Iulia!”, este mesajul altei persoane apropiate, lăsat pe rețeaua de socializare.
”Mare durere…Dumnezeu să-i odihnească sufletul!”, a scris o altă apropiată.
”Nu am crezut vreodată că e ultima poza pe care ti-o fac. Copilă frumoasă”, se arată într-un alt mesaj.
Acestea sunt doar câteva dintre mesajele postate pe rețeaua socială Facebook.
Cauzele decesului nu sunt cunoscute, iar cercetările sunt în desfășurare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare din Postul Paștelui: Care este semnificația fiecarei zile
Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare din Postul Paștelui: Care este semnificația fiecarei zile Săptămâna Patimilor, sau Săptămâna Mare, așa cum este cunoscută în popor, este perioada de la Duminica Floriilor până în Sâmbăta Mare, inclusiv. Potrivit rânduielilor canonice, în această săptămână se ajunează până seara, iar slujbele specifice acestei săptămâni sunt Deniile. Citește și: Paște […]
Ziua Automobilistului Român, marcată anual la data de 5 aprilie Ziua Automobilistului este celebrată anual, la data de 5 aprilie și aminteşte de înfiinţarea, la 5 aprilie 1904, a Automobil Clubului Român, prima asociaţie a automobiliştilor din ţara noastră, de către un grup de automobilişti amatori, constituiţi în Adunarea Generală, care a avut loc în […]
Ce mesaje, urări și felicitări se transmit de Florii? La mulți ani de Floriile 2026!
Ce mesaje, urări și felicitări se transmit de Florii? La mulți ani de Floriile 2026! Duminica Floriilor este una dintre cele mai importante sărbători ale anului. Pe lângă semnificația religioasă profundă, Floriile sunt și un prilej de bucurie pentru cei care poartă nume de flori sau derivate ale acestora. Dacă ai în familie, printre prieteni […]