Medicul Țuhașu, cu lacrimi în ochi la protestul de la Spitalul Aiud: „Suntem cu toții în fața patului unei mame bolnave și anume sistemul nostru de sănătate”
Prezent la protestul celor 67 de cadre medicale angajate pe perioadă determinată, pe durata stării de alerta, medicul Ovidiu Tuhașu a fost protagonistul unei scene pline de încărcătură emoțională.
CITEȘTE ȘI: Protest la Spitalul din Aiud. Medicul Hurani Majid alături de personal: „Trebuie să găsim o soluție, copiii aștia au lucrat aici un an, un an jumate și unii dintre ei au pierdut 5 ani din viață”
„Suntem cu toții în fața patului unei mame bolnave și anume sistemul nostru de sănătate. Atât copiii ei cât și medici se străduiesc din tot sufletul ca să fie resursele maxime. Doar împreună putem să ajutam sistemul nostru de sănătate bolnav”, a spus medicul emoționat.
Cu ochii în lacrimi acesta acesta le-a multumit tuturor pentru ce au făcut, fiind aplaudat și îmbrațișat călduros de colegii săi.
Doctorul Țuhașu este angajatul Spitalului Județean Alba, fiind detașat la Secția de ATI de la Aiud pe perioada pandemiei. Cum spunea chiar managerul spitalului a fost „omul care s-a dăruit zi și noapte activității și pacienților cel mai grav bolnavi”.
CITEȘTE ȘI: Nemulțumire printre cele peste 60 de cadre medicale angajate la Spitalul din Aiud pe perioada pandemiei: „Ne-am pus viețile în pericol și nu primim nici o șansă”
Cele 67 de cadre medicale angajate pe perioada pandemiei la Spitalul Municipal Aiud și-au exprimat nemulțumirea față de conducerea unității medicale.
Aceștia susțin că, deși termenul în care contractele vor expira se apropie, nu au primit nici un răspuns la întrebarea dacă se va organiza un examen, prin care ar putea ocupa acele posturi pe perioadă nedeterminată.
Problema celor 67 de cadre medicale rămâne încă incertă, astăzi urmând ca în ședința Consiliului Local al municipiului Aiud să se ia o hotărâre în acest sens. Oamenii așteaptă să vadă dacă se va găsi sau nu o soluție pentru a putea rămâne si după data de 6 iunie pe posturi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Cum va arăta primul Aqua Park din județul Alba, construit la Ocna Mureș, pe o suprafață de 5 hectare: Șapte bazine cu apă la interior și exterior, piscină cu valuri, tobogane, zonă SPA și spații de recreere
Cum va arăta primul Aqua Park din județul Alba, construit la Ocna Mureș, pe o suprafață de 5 hectare: Șapte bazine cu apă la interior și exterior, piscină cu valuri, tobogane, zonă SPA și spații de recreere APM Alba a dat undă verde pentru refacerea, amenajarea și punerea în valoare a malului stâng a râului […]
Cupru Min Abrud, un nou contract-record: Compania va livra 45.000 tone de concentrat de cupru în 2026 către gigantul mondial Glencore din Elveția
Cupru Min Abrud, un nou contract-record: Compania va livra 45.000 tone de concentrat de cupru în 2026 către gigantul mondial Glencore din Elveția Cupru Min Abrud va semna în curând un nou contract-record. Compania va livra 45.000 tone de concentrat de cupru în 2026 către gigantul mondial Glencore din Elveția. Cupru Min și-a depășit propria […]
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 20 ianuarie 2026: 534 de posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 20 ianuarie 2026: 534 de posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot […]