Opinii - Comentarii

Medicul Radu Mircea Loiș, șeful CMJ Alba, trimis în judecată pentru fapte de corupție

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a șefului Centrului Medical Județean (CMJ) Alba din cadrul Direcției Medicale a Ministerului Administrației și Internelor, Radu Mircea Loiș, medic ofițer de poliție cu gradul de comisar șef.

În sarcina sa s-au reținut infracțiunile de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția, însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informații obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale și fals în declarații.

”În perioada 2008 – octombrie 2012, inculpatul Loiș Radu Mircea, medic șef al C.M.J. Alba și ofițer de poliție, cu încălcarea prevederilor Statutului polițistului, a administrat activitatea comercială desfășurată de SC Medimage Loiș SRL Alba Iulia, farmacia sa și a soției sale. Astfel, inculpatul a semnat documentele referitoare la activitatea comercială a farmaciei (contracte facturi, plăți în numerar prin conturi bancare) în relațiile contractuale cu furnizorii și clienții, inclusiv Casa de Asigurări de Sănătate Alba și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Pentru a ascunde faptul că efectuează acte de comerț și că firma la care este asociat are relații contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate Alba și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., inculpatul Loiș Radu Mircea a omis să consemneze în declarațiile de avere și de interese întocmite în anii 2008 – 2012 faptul că este asociat într-o societate comercială, că a împrumutat această firmă cu diferite sume de bani, că a încasat sume de bani cu titlu de restituire împrumut și că are încheiate contracte cu instituțiile publice menționate mai sus”, precizează procurorii în rechizitoriu.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

22 martie: Ziua Mondială a Apei. O zi în care se atrage atenţia asupra gestionării eficiente a resurselor disponibile

Ioana Oprean

Publicat

în

22 martie: Ziua Mondială a Apei. O zi în care se atrage atenţia asupra gestionării eficiente a resurselor disponibile În fiecare an, în data de 22 martie, se sătbătorește Ziua Mondială a Apei. Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro. Generația […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

21 martie: Ziua Internaţională a Copiilor Străzii. Să ne îndreptăm atenţia mai mult, măcar pentru o zi, către copiii fără copilărie

Ioana Oprean

Publicat

în

21 martie: Ziua Internaţională a Copiilor Străzii. Să ne îndreptăm atenţia mai mult, măcar pentru o zi, către copiii fără copilărie În fiecare an, pe 21 martie, în toată lumea se sărbătoreşte  Ziua Internaţională a Copiilor Străzii. Această zi a fost stabilită în 1998, prin rezoluţia Forumului Internaţional „Prietenii copiilor străzii”, desfăşurat la Varşovia. Instituirea […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

21 martie: Ziua mondială a poeziei, una din cele mai prețuite forme ale exprimării identității culturale și lingvistice ale umanității

Ioana Oprean

Publicat

în

21 martie: Ziua mondială a poeziei, una din cele mai prețuite forme ale exprimării identității culturale și lingvistice ale umanității An de an, la data de 21 martie este sărbătorită Ziua mondială a poeziei, una din cele mai prețuite forme ale exprimării identității culturale și lingvistice ale umanității. Practicată de-a lungul istoriei, în fiecare cultură […]

Citește mai mult