Actualitate

Medicii specialişti ar putea suspenda „parţial sau total” acordarea serviciilor gratuite pentru pacienţi și amenință cu măsuri de protest: Ce nemulțumiri au

Ioana Oprean

Publicat

în

Medicii specialişti din România ar putea suspenda „parţial sau total” acordarea serviciilor gratuite pentru pacienţi și amenință cu măsuri de protest: Ce nemulțumiri au

Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă şi Asociaţia Profesională a Medicilor de Ambulator şi-au exprimat, joi, 28 august 2025, „indignarea” faţă de intenţia Guvernului de „a nu respecta angajamentele asumate” și anunță că iau în calcul măsuri de protest, inclusiv suspendarea parţială sau totală a activităţii.

„Deşi Guvernul, prin prim ministrul Ilie Bolojan şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete şi CNAS, prin preşedintele Horaţiu Moldovan, au declarat public în mod repetat majorarea valorii punctului (6,5 lei din august 2025, 8 lei din ianuarie 2026), măsură deja amânată pentru data de 1 octombrie, asistăm astăzi la o nouă tergiversare pentru anul 2026, respectiv 2027 şi la o încălcare flagrantă a încrederii medicilor şi pacienţilor în aceştia”, afirmă reprezentanţii celor două asociaţii într-un comunicat de presă comun remis Agerpres.

„Dacă aceste solicitări nu vor fi îndeplinite urgent, PMSPI şi APMA iau în calcul măsuri de protest”

Potrivit acestora, subfinanţarea ambulatoriului înseamnă „desconsiderarea” muncii medicilor specialişti, „ignorarea” nevoilor pacienţilor şi „condamnarea la stagnare sau chiar destabilizarea celei mai eficiente” componente a sistemului medical.

Solicitările noastre sunt clare: respectarea promisiunii de creştere a valorii punctului, buget corespunzător pentru ambulatoriul clinic de specialitate, o strategie transparentă şi predictibilă pentru finanţarea cabinetelor independente.

Dacă aceste solicitări nu vor fi îndeplinite urgent, PMSPI şi APMA iau în calcul măsuri de protest, inclusiv suspendarea parţială sau totală a activităţii în contract cu CNAS„, transmit reprezentanţii celor două asociații.

Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă şi Asociaţia Profesională a Medicilor de Ambulator spun că ambulatoriul clinic de specialitate este singura alternativă sustenabilă pentru reducerea presiunii asupra spitalelor, oferind servicii medicale de înalt profesionalism dar cu raport cost-eficienţă superior spitalizărilor de zi şi continue.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025

Ioana Oprean

Publicat

în

Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025 Volumul lucrărilor de construcţii din România a scăzut, ca serie brută, cu 2,4%, în luna ianuarie 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică” Preşedintele Nicuşor Dan face, joi, 19 martie o vizită oficială la Bruxelles, întâlnindu-se cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cei doi au discutat despre situaţia de […]

Citește mai mult

Actualitate

ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali”

Bogdan Ilea

Publicat

în

ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali” În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele […]

Citește mai mult