Cultură Educație

Medicii de familie puşi să muncească şi în week-end

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Dacă până acum marea majoritate a medicilor de familie la sfârşit de săptămână puneau stetoscopul jos, îşi închideau telefoanele mobile şi cabinetele medicale, din acest an aceştia vor munci, obligat-forţat, şi în week-end şi de sărbătorile legale. Asta pentru că Guvernul României a aprobat Ordonanţa pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă. Drept urmare, medicii de familie aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate şi care îşi desfăşoară activitatea în localităţile arondate teritorial la centrele de permanenţă, sunt obligaţi să asigure continuitatea asistenţei medicale primare în aceste centre, începând cu prima zi a săptămânii şi până vineri, între orele 15.00-08.00. Şi în zilele de sâmbătă şi duminică şi cu ocazia sărbătorilor legale, serviciul de permanenţă se va efectua în intervalul 08.00-08.00, a doua zi.
Zonele în care se vor înfiinţa centre de permanenţă vor fi stabilite de direcţiile de sănătate publică, cu acordul prealabil al caselor de asigurări de sănătate şi al consiliilor locale. Centrele de permanenţă se vor realiza prin dispoziţie emisă de către directorul executiv al direcţiei de sănătate publică judeţene cu acordul prealabil al autorităţilor locale şi vor putea să fie înfiinţate atât în oraşele mari, cât şi în zonele rurale, Ministerul Sănătăţii urmărind ca pacienţii să poată accesa servicii de asistenţă medicală primară indiferent de oră şi de zonă. Aşadar indiferent dacă e dimineaţă, zi sau noapte medicii de familie, care, pentru serviciile acordate în cadrul centrelor de permanenţă, vor fi retribuiţi, suplimentar, la nivelul unui salariu al medicului specialist în regim de gardă, trebuie să fie la dispoziţia bolnavilor. Un lucru bun, în special pentru cadrele medicale de la secţiile de urgenţă ale unităţilor spitaliceşti care au mare bătăie de cap cu cei care nu reprezintă urgenţe şi care sunt cazuri ce pot fi rezolvate de medicii de familie. În cazul în care medicii de familie nu respectă obligaţiile impuse de noile reglementări, casele de asigurări de sănătate cu care sunt în relaţie contractuală vor diminua lunar, cu 10%, valoarea minimă garantată a punctului per capita.
Judeţul Alba se numără printre cele 17 judeţe din ţară unde nu există niciun centru de permanenţă. Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Alba, dr. Cristina Galoş, ne-a precizat că vor avea loc întâlniri cu reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Alba şi autorităţilor locale în urma cărora vor fi stabilite zonele, localităţile unde vor fi înfiinţate centrele de permanenţă la noi în judeţ. (L.I.)

l


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Foto | Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României

Ioana Oprean

Publicat

în

Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României Două tăblițe cerate descoperite la Alburnus Maior păstrează mărturia unor contracte de muncă încheiate în Dacia romană acum aproape două milenii. Expuse la Muzeul Național de Istorie […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public O nouă expoziție personală a artistului plastic Eugen Măcinic poate fi văzută și admirată în generosul spațiu expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș. Expoziția poate fi caracterizată drept o adevărată explozie de […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | „Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum”, exponatul lunii august 2026 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

„Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum”, exponatul lunii august 2026 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia Marți, 4 august 2026, de la ora 11.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va avea loc vernisajul exponatului lunii august 2026.  În anul 1965 a fost descoperit întâmplător un relief votiv din marmură […]

Citește mai mult