Rămâi conectat

Ştirea zilei

Medic nou la Spitalul Orășenesc Cugir: Dr. Balan Aleksandar – medic specialist în medicină de laborator se alătură echipei medicale

Ioana Oprean

Publicat

în

Medic nou la Spitalul Orășenesc Cugir: Dr. Balan Aleksandar – medic specialist în medicină de laborator se alătură echipei medicale

Dr. Balan Aleksandar – medic specialist în medicină de laborator – este cel mai nou medic atras de echipa managerială a Spitalului Orășenesc Cugir.

“Sunt născut în Serbia, dar am crescut în România, mai exact în Târgu Jiu, sunt absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, promoția 2017, mi-am finalizat rezidențiatul la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, în 2023, sub îndrumarea profesorului universitar Dr. Olariu Tudor Rareș.

Dintotdeauna mi-am dorit să exercit profesia de medic, și nu am văzut o altă cale pe care aș fi putut să o aleg. Am avut inițial în plan să plec din țară, însă m-am răzgândit, și mă bucur că s-a întâmplat astfel!

În urma încheierii pregătirii în rezidențiat, am căutat un post pe medicină de laborator, și am găsit postul din orașul Cugir. Am fost plăcut surprins când am fost invitat si primit cu căldură de către domnul manager Florin Arion, pentru a purta o discuție despre postul de pe laborator și pentru a vedea laboratorul de analize medicale din cadrul Spitalului Orășenesc Cugir.

Citește și: FOTO Medic nou la Spitalul Orășenesc Cugir: Bogdan Morariu, medic ortoped, își începe activitatea în luna iunie

În laboratorul de analize medicale, din cadrul Spitalului Orășenesc Cugir, am cunoscut si echipa medicală din laborator, care mi au prezentat laboratorul si echipamentul din el, unde am observat că se găsesc aparate de analiză a sângelui de ultimă generație, aici vorbim de analizoare pentru partea de hematologie de laborator, atat pentru hemoleucograme, cât și pentru partea de coagulare a sângelui, partea de biochimie a sângelui și a urinii, partea de imunologie a sângelui, si nu în ultimul rând și partea de microbiologie, iar aceste lucruri mi s-au părut atractive, deoarece este aceeași tehnologie care am întâlnit-o în pregătirea din rezidențiatul de la spitalul Municipal din Timișoara.

Sunt încântat și bucuros pentru începerea activității mele de medic specialist în cadrul spitalului din Cugir, unde consider că mă pot dezvolta destul de mult din punct de vedere profesional.

Doresc să mulțumesc echipei de conducere a spitalului din Cugir pentru felul în care am fost acceptat și primit, și sper ca această colaborare să fie una de lungă durată”, a declarat domnul doctor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Vis împlinit: O simfonie compusă de Vlad-Andrei Jurcoveț, elev al Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia, interpretată pe o scenă prestigioasă

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Vis împlinit: O simfonie compusă de Vlad-Andrei Jurcoveț, elev al Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia, interpretată pe o scenă prestigioasă Primul mare vis al lui Vlad-Andrei Jurcoveț, elev al Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia, s-a împlinit. O simfonie compusă de el, mai precis a cincea simfonie, „Vieneza”, a fost interpretată pe […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Lovitură de teatru! Castelul de la Zlatna nu poate fi demolat, deocamdată…

Bogdan Ilea

Publicat

în

Lovitură de teatru! Castelul de la Zlatna nu poate fi demolat, deocamdată… Castelul de la Zlatna ar urma să nu fie demolat, cel puțin momentan, după ce un memoriu apărut la Direcția Județeană de Mediu Alba ar putea să transforme „comoara“ uitată din Apuseni într-un hotel. Într-un memoriu consultat de ziarulunirea.ro era menționată intenția de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

21 noiembrie 2025 – 11 ianuarie 2026 | Târg de Crăciun în Cetatea Alba Carolina: Patinoar, carusel, spectacole și tentații gastronomice

Ioana Oprean

Publicat

în

Târg de Crăciun în Cetatea Alba Carolina: Patinoar, carusel, spectacole și tentații gastronomice Aleșii locali din Alba Iulia urmează să aprobe, în ședința ordinară de joi, 30 octombrie 2025, a Consiliului Local Alba Iulia, organizarea „Parcului de Crăciun” al Municipiului Alba Iulia (n.a. Târgul de Crăciun 2025) în Piața Visconti,  de pe Latura de Vest […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea