Meci amical, ACSM Codlea – Performanţa Ighiu 2-5 (1-2) | Prima victorie, una categorică, trei goluri ale nou-veniților
Aflată în cantonament centralizat la Codlea, Performanţa Ighiu a câşti
gat al doilea amical al verii, într-un mod confortabil, scor 5-2 (2-1), cu ACSM Codlea.
Trei dintre golurile oaspeților au fost înscrise de jucători nou-veniți, Istrate, Unguru și Oiță.
Formația din Alba s-a desprins în prima repriză prin golurile marcate de Fetița și Istrate, iar brașovenii au redus din handicap prin Haidău, ACSM Codlea clasându-se ediția trecută pe locul al treilea în Liga a IV-a.
De la 2-1 s-a făcut 3-1, apoi 3-2, Performanța având ultimul cuvânt pe tabelă.
Goluri multe și în al doilea mitan, cu reușite semnate de Unguru, Oiță, Cl. Oară, golul gazdelor fiind realizat de Ciorchină (fost la Performanța Ighiu în primăvară), din penalty.
Cu acest prilej a debutat în distribuția Performanței un alt junior, Sebastian Trăistar (18 ani, ultima dată la Unirea Jucu, fost la ASA Tg. Mureș), ce va rămâne în efectivul echipei de Liga a 3-a.
Divizionara terţă a disputat vineri întâia partidă de verificare, 0-4 cu FC Hermannstadt.
Divizionara terță a mizat pe Sporea – Trăistar (18 de ani, ex-Unirea Jucu), Iclănzan, Potopea, Medeșan – Fetița, Joldeș, M. Cristea, Tineiu – Cl. Oara, Istrate, au mai intrat la reluare V. Ignat, Oița, Miroiu, Bucur, Unguru, Muscel, Seiwerth, Circov, Petruse, Zsigmond; separat s-au pregătit Zăvoi, Cordoș și Ad. Mărginean. Antrenori Raul Oargă şi Petru Cleo, Mihai Manea fiind reţinut de anumite probleme.
Următorul amical va fi joi, ora 18.00, cu AFC Odorheiu Secuiesc (Liga a 3-a)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
VIDEO: Play-off incendiar pentru promovarea în Liga 2! Poli Timișoara, la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și 4 de Metalurgistul Cugir!
Se anunță un play-0ff incendiar pentru promovarea în Liga 2: Poli Timișoara fiind la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și la 4 de Metalurgistul Cugir, reprezentantele Albei! Vorbim de calcule făcute după Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, scor 0-0, în derby-ul Seriei 7! Vin 8 etape de foc, iar CSM Unirea […]
FOTO: Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia 0-0, în derby-ul pentru Liga 2 | Nul cu regrete mari pentru „alb-negri”, în inferioritate din minutul 73!
Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia 0-0, în derby-ul pentru Liga 2 | Nul cu regrete mari pentru „alb-negri”, rămași în inferioritate din minutul 73! Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, derby-ul Seriei 7 din Liga 3, s-a încheiat cu o remiză albă, un rezultat nemulțumitor pentru „alb-negri”, ținând cont de aspectul confruntării […]
SuperLiga Alba, etapa 14, prima a returului Liderul Viitorul Sântimbru – victorie în derby-ul de la Ocna Mureș, Inter Unirea – primul eșec stagional
SuperLiga Alba, etapa 14, prima a returului: Liderul Viitorul Sântimbru – victorie în derby-ul de la Ocna Mureș, Inter Unirea – primul eșec stagional, la Ighiu! Viitorul Sântimbru, campioana turului în SuperLiga Alba, s-a impus în derby-ul primei runde din primăvară, 3-2, în deplasare cu „Soda dragă”. Performanța Ighiu a reușit să se impună, producând primul […]