Materiale de construcţii mai scumpe, odată cu revenirea în țară pentru vacanţa estivală, a românilor care muncesc în străinătate
Materialele de construcţii sunt mai scumpe, odată cu revenirea în țară pentru vacanţa estivală, a românilor care muncesc în străinătate. S-a mărit cererea de materiale de construcţii, costurile cu manopera şi cu energia şi toate acestea au provocat scumpiri cu până la 30% ale materialelor, arată operatorii din domeniu.
Această creştere a cererii îi încurajează pe producătorii şi importatorii de materiale să mărească preţurile.
Pe de altă parte, în prima jumătate a acestui an au crescut şi salariul minim pe economie – fapt care a scumpit manopera -, dar şi costurile de producţie, în special cele cu energia electrică. Toţi aceşti factori au condus la scumpiri cuprinse între 5% şi 30% la diverse materiale, cum sunt cimentul, fierul-beton, tabla, plasele şi celelalte produse din oţel, dar şi la mobilă şi la produsele din lemn.
„Este legea cererii şi ofertei. Toţi constructorii – de locuinţe, dar şi de birouri sau de centre comerciale – au acum nevoie de aceste materiale. Când scade cererea, scad şi preţurile, şi marjele de profit; cînd cererea creşte, operatorii forţează creşterea marjelor de profit, mărind preţurile“, a declarat Claudiu Georgescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale de Construcţii din România (APMCR). În opinia sa, factorii de cost au o influenţă mai mică asupra preţurilor, pentru că volumele de producţie sunt mari şi se disipează la nivelul preţului pe unitatea de produs. „Poate părea paradoxal, dar preţul de producţie la un kilogram de ciment este mai mic decât la un kilogram de parfum, datorită volumelor mari cu care se operează în industria cimentului”, a spus liderul APMC.
Sursa: zf.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
