Măsuri pentru profitorii crizei!
Măsuri pentru profitorii crizei!
În loc să sprijine economia reală, firmele care funcționează în continuare, își mențin angajații, plătesc în continuare impozite și contribuții la stat, dar vor înregistra pierderi din cauza reducerii volumului de activitate, PNL le bagă în buzunar și mai mulți bani celor care profită de criză.
0 măsuri reale pentru firmele care funcționează în continuare pentru că nu îsi pot închide activitatea. Se pleacă de la premisa falsă că firmele care funcționează în continuare vor avea profit, iar soluția PNL de acordare a unor bonificații la impozitul pe profit sau după caz pe venit în această perioadă sunt aberante și denotă o necunoaștere a problemelor din economia reală.
Cine are profit în această perioadă?
Fără a generaliza, pentru că există și investitori de bună credință care își continuă activitatea și realizează plus valoare, dar foarte mulți dintre cei care vor realiza profit sunt firme care profită de criza medicală și cea economică. Speculanți care cumpără masca cu 1leu și o vând cu 7-10lei.
Și avem deja exemple destule, dar un caz recent mi-a atras atenția. În mijlocul celei mai mari crize de sănătate publică din ultimele decenii, cu medicii plângându-se că nu au echipamente de protecție în spitale, statul român își pune toată încrederea în expertiza unei bucătărese. Statul a achiziționat 1,75 milioane de măști de la o firmă aflată într-o comuna din Giurgiu, care se ocupa cu vanzarea de produse alimentare, alcool și tutun, la un pret mediu de 32 de lei bucata, față de un preț normal de 10 lei. Reprezentanții firmei au cerut să fie luați în evidență pentru plata taxelor și impozitelor la o zi după ce a fost făcută publică lista cu contractele cadru semnate Oficiul Național de Achiziții Centralizate. Până atunci, deci, nu plăteau taxe, deși firma e înființată de un an de zile.
Cine va profita de această bonificație propusă de PNL?
În mare parte profitorii crizei, cei care au urcat prețul la măști, mănuși, dezinfectanți, echipamente medicale, produse de consum, etc.
Peste 90% dintre firmele active din România sunt microîntreprinderi care au 1-10 angajați maxim și nu dispun de resurse financiare pentru a trece peste această perioadă de restricții.
Mai multe soluții însă ar putea oferi un ajutor real companiilor greu încercate și implicit angajaților acestora.
1.Una dintre soluții ar fi ca pentru firmele care continuă să muncească, în raport cu volumul cu care își reduc activitatea, pentru protejarea angajaților, să fie sprijinite prin suportarea contribuțiilor pentru angajați de la sănătate și pensii pe toată perioada crizei. Se poate institui o schemă de ajutor de stat pentru firmele care mențin salariații.
2.Scutirea de la plata sumelor accesorii, dobânzi și penalitați de întârziere la ANAF pentru societățile afectate.
3.Eliminarea celor 5 zile de concediu medical suportate din Fondul de Salarii de către angajator.
4.Compensarea indemnizației de concediu medical de recuperat de la Casa de Sănătate.
5.Extinderea scutirii pentru profitul reinvestit si pentru alte grupe de imobilizari decat cele actuale si adaugarea achizitiei de utilaje second hand.
În majoritatea statelor se pompează lichidități enorme în economie prin scheme de ajutor direct și indirect. În timp ce alte economii vor putea depăși mai ușor această perioadă dificilă datorită programelor de susținere, la noi firmele se zbat să supraviețuiască. Firmele corecte și cumpătate vor simți criza în spinare ( curs, datorii, inflație, reducerea cifrei de afaceri) iar speculanții, cei iresponsabili, prost plătitorii, se vor califica să sugă bani din toate părțile.
Daniel Zdrânc
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia
Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia UAT Comuna Gârbova a achiziționat imobilul în care a funcționat Școala Gimnazială Gârbova, o clădire cu o semnificație aparte pentru comunitatea locală și pentru generațiile de elevi care i-au trecut pragul. Primarul comunei Gârbova, Muntean Ioan, a precizat că intenția […]
Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie
Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 12 noiembrie 2026, alocarea sumei de 1.182.700 de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, la Alba Iulia. Fondurile sunt destinate Municipiului Alba Iulia și […]
12-13 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp
Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp De joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 10.00, până vineri, 13 noiembrie 2026, la ora 10.00, zona din Alba a Munților Apuseni este sub incidența unei avertizări meteo Cod Portocaliu de […]
