Actualitate

Măsuri fiscale de austeritate, pentru a scoate România din recesiune. Care sunt acestea și de când vor fi aplicate

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Măsuri fiscale de austeritate, pentru a scoate România din recesiune. Care sunt acestea și de când vor fi aplicate

Liderii coaliției de guvernare continuă să analizeze mai multe scenarii privind pachetul de măsuri fiscale de austeritate, urmând ca o decizie politică finală să fie adoptată în cel mai ascurt timp.

„Urmează măsurile fiscale. Joi sau vineri, se termină negocierile cu investitorii și atunci vom ieși cu pachetul fiscal. Și acum se discută cu ei, la finanțatori mă refer, adică la Comisie și agențiile de rating”, a declarat marți, 1 iulie 2025, vicepremierul Dragoș Anastasiu.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, există trei direcții pe zona de venituri:

TVA – Sistemul va include două cote: o cotă redusă de 11%, care se va aplica alimentelor, medicamentelor, protezelor medicale, apei pentru irigații, cărților și altor tipărituri. Pentru toate celelalte bunuri și servicii se va aplica cota generală de TVA, care ar putea fi majorată la 21%;

Accize – creştere „generică” cu 10%;

Contribuția de asigurări de sănătate (CASS) va fi introdusă pentru pensiile de peste 3.000 de lei. Cota de 10% se va aplica doar asupra sumei care depășește acest nivel.

Aceste măsuri ar urma să între în vigoare începând cu 1 august.

Citește și: Care sunt taxele discutate de România cu Bruxelles-ul: TVA 21% de la 1 august 2025, cotă redusă doar de 11%, creşteri de accize, impozit suplimentar de 4% pe cifra de afaceri pentru bănci. Din 2026, impozit pe dividende de 16%

Cât va fi cota generală a TVA?

O surpriză ar putea fi reprezentată de cota generală de TVA. Potrivit acelorași surse, Coaliția ezită în prezent să stabilească definitiv cotele de TVA de 9% și 19%, deoarece nu este clar dacă Comisia Europeană va accepta pachetul fiscal fără majorarea TVA la 21%.

Un lider al Coaliției de guvernare a confirmat pentru Antena 3 CNN că se analizează în continuare și scenariul majorării TVA la 21% începând cu 1 august, deși Nicușor Dan i-a solicitat lui Ilie Bolojan, înainte de a fi desemnat prim-ministru, să amâne această măsură cel puțin până în luna octombrie.

O altă propunere aflată în discuții vizează creșterea impozitului pe dividende de la 10% la 16%, începând cu 1 ianuarie 2026, precum și introducerea unei taxe pe profitul excesiv realizat de bănci.

Prevederile din pachetul de măsuri fiscale

Iată care sunt măsurile cu cel mai mare impact asupra populației (începând cu 1 august 2025):

Creșterea TVA standard de la 19% la 21%

  • Impact estimat: 11,7 miliarde RON în 2026
  • Impact asupra populației: Afectează toate categoriile de consumatori, prin creșterea generalizată a prețurilor.

Creșterea TVA redusă de la 9% la 11% pentru alimente, medicamente, apă, îngrășăminte etc.

  • Impact estimat: 2,6 miliarde RON în 2026
  • Impact: Major, pentru că vizează produse esențiale și utilități.

Creșterea TVA redusă de la 5% la 11% pentru energie termică, cărți, lemne de foc

  • Impact estimat: 450 milioane RON în 2026
  • Impact: Ridicat, mai ales în sezonul rece și în gospodăriile vulnerabile.

CASS pentru pensii peste 3.000 RON/lună

  • Impact estimat: 4,1 miliarde RON în 2026
  • Impact: Direct asupra pensionarilor cu venituri mai mari. Până acum, pensionarii erau scutiți.

Majorarea accizelor la combustibili, alcool, tutun, zahăr

  • Impact estimat: 5 miliarde RON în 2026
  • Impact: Generalizat – duce la scumpirea carburantului, alcoolului, țigărilor și băuturilor zaharoase.

Creșterea impozitului pe dividende de la 10% la 16%

  • Impact estimat: 3,6 miliarde RON
  • Impact: Afectează populația care obține venituri din investiții și acționariat.

Impozit pe proprietăți bazat pe valoarea de piață (nu pe evaluări standard)

  • Impact estimat: 2,6 miliarde RON
  • Impact: Potențial dublare a taxei pe proprietate pentru mulți proprietari de locuințe.

Înghețarea salariilor bugetarilor și a tuturor beneficiilor sociale (inclusiv pensii) pentru tot anul 2026

  • Impact estimat: 17,9 miliarde RON economisiți
  • Impact: Foarte mare pentru toți beneficiarii sistemului public, într-un context inflaționist.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

De ce NU e bine să folosești doar programele de 30-40 de grade ale mașinii de spălat

Lucian Dărămuș

Publicat

în

De ce NU e bine să folosești doar programele de 30-40 de grade ale mașinii de spălat Mașina de spălat este unul dintre electrocasnicele folosite cel mai adesea în gospodării, inclusiv în România.  Deși majoritatea utilizatorilor aleg programe automate la 30–40 de grade, pentru economie de energie și pentru că rufele nu par foarte murdare, […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Nicușor Dan, huiduit și la ceremonia de Ziua Unirii de la Iași: ,,Vă rog să nu mai huiduiți pe imnul național și pe ceremonii de comemorare a eroilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan, huiduit și la ceremonia de Ziua Unirii de la Iași: ,,Vă rog să nu mai huiduiți pe imnul național și pe ceremonii de comemorare a eroilor” Mii de persoane au asistat sâmbătă, 24 ianuarie 2026, la manifestările organizate în centrul Iaşiului de Ziua Unirii, la eveniment fiind prezent şi preşedintele României, Nicuşor Dan. […]

Citește mai mult

Actualitate

Ploi de stele spectaculoase în 2026: Când vor avea loc cele mai frumoase spectacole ale cerului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ploi de stele spectaculoase în 2026: Când vor avea loc cele mai frumoase spectacole ale cerului Pasionații de astronomie vor avea parte în anul 2026 de numeroase ocazii pentru a vedea cele mai spectaculoase fenomene pe cerul nopții: ploile de stele sau de meteori. Nu mai puțin de șapte astfel de episoade astronomice inedite vor […]

Citește mai mult