Actualitate

Mașinile noi cu combustie internă, interzise la vânzare din 2035. Statele membre UE au aprobat planul Comisiei Europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Mașinile noi cu combustie internă, interzise la vânzare din 2035. Statele membre UE au aprobat planul Comisiei Europene

În noaptea de marţi spre miercuri, statele membre ale Uniunii Europene au aprobat planul Comisiei Europene de a reduce la zero emisiile de CO2 la maşinile noi începând din 2035, impunând astfel motoare 100% electrice, informează AFP.

Această propunere, anunţată de executivul european în iulie 2021, va însemna încetarea de facto a vânzărilor de vehicule pe benzină şi diesel în UE începând cu 2035. Măsura trebuie să contribuie la atingerea obiectivelor climatice, în special neutralitatea carbonului până în 2050.

La solicitarea câtorva ţări, printre care Germania şi Italia, cei 27 au convenit totuşi să ia în considerare o posibilă undă verde în viitor pentru tehnologii alternative, cum ar fi combustibilii sintetici sau motoarele hibride reîncărcabile, dacă acestea fac posibilă atingerea obiectivului de eliminare completă a emisiilor de gaze cu efect de seră la vehicule.

Miniştrii mediului din statele membre UE, reuniţi la Luxemburg, au aprobat, de asemenea, o prelungire cu cinci ani a scutirii de obligaţii în materie de CO2 acordate producătorilor de nişă sau celor care produc mai puţin de 10.000 de vehicule pe an, până la sfârşitul anului 2035. Această clauză, denumită uneori „amendamentul Ferrari”, vizează în special mărcile de lux.

Aceste măsuri urmează să fie acum negociate cu europarlamentarii care şi-au stabilit, de asemenea, luna aceasta poziţia faţă de propunerea Comisiei Europene.

„Aceasta constitue o mare provocare pentru industria noastră de automobile”, a recunoscut ministrul francez pentru tranziţie ecologică, Agnes Pannier-Runacher, care a prezidat întâlnirea de marţi. Ea a spus însă că reprezintă o necesitate în faţa concurenţei din partea Chinei şi a SUA, care au pariat în mare măsură pe vehiculele electrice, văzute ca viitor al industriei de automobile. Aceste decizii vor „permite o tranziţie planificată şi însoţită”, a adăugat ministrul.

Sursa: dcbusiness.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

E jale! Numărul firmelor dizolvate a crescut în România cu peste 38% în primele două luni din 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Numărul firmelor dizolvate a crescut în România cu peste 38% în primele două luni din 2026 Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 38,31%, în primele două luni din 2026, până la 11.066, față de 8.001 în perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026 | Fondurile de pensii facultative din România, în creștere spectaculoasă

Ioana Oprean

Publicat

în

Fondurile de pensii facultative din România, în creștere spectaculoasă Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 8,07 miliarde de lei, la finalul lunii februarie, în creştere cu 39% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). „Cele mai multe investiţii au fost […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu, economist: „Cursul artificial la euro este cel mai mare pericol pentru România. Un curs euro/leu de 15 lei în următorii 2‑3 ani NU este un film SF”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu, economist: „Cursul artificial la euro este cel mai mare pericol pentru România. Un curs euro/leu de 15 lei în următorii 2‑3 ani nu este un film SF” „Cursul artificial la euro este cel mai mare pericol pentru România”, avertizează economistul Radu Georgescu.  Citește și: România, la limita inferioară a categoriei recomandate investițiilor. Standard […]

Citește mai mult