Mașini avariate pe domeniul public: Chiar dacă nu au CASCO, proprietarii pot primi bani pentru reparația lor
Mașini avariate pe domeniul public: Chiar dacă nu au CASCO, proprietarii pot primi bani pentru reparația lor
În cazul unei mașini avariate pe domeniul public, din cauza unor obiecte sau elemente de construcții ce trebuie întreținute de autorități (un copac, de exemplu), lucrurile se complică pentru cei ce nu au decât o poliță RCA.
Proprietarii de mașini ce au fost avariate de obiecte aflate pe domeniul public și în administrarea autorităților pot cere acestora plata unor sume ce pot fi folosite pentru repararea vehiculelor. Astfel, chiar dacă nu au o asigurare CASCO, cei ce-și găsesc mașina avariată de căderea unui copac, de exemplu, pot cere autorităților locale, în instanță, plata unor despăgubiri.
Atât asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), cât și asigurarea CASCO acoperă riscuri la care se expun conducătorii auto și mașinile lor sau ale altora, din cauza lor. Asigurarea RCA este obligatorie pentru șoferi, în timp ce asigurarea CASCO este opțională.
Apoi, polița RCA acoperă daunele produse altora, iar cea CASCO acoperă daunele produse mașinii deținătorului, indiferent de cine le provoacă, în condițiile în care a plătit pentru acoperirea anumitor riscuri.
Așadar, cei ce au o asigurare suplimentară CASCO și își găsesc mașina avariată pe domeniul public, indiferent de cauză, rezolvă situația relativ ușor și rapid: se adresează asigurătorului la care are încheiată această asigurare.
Pe de altă parte însă, în cazul unei mașini avariate pe domeniul public, din cauza unor obiecte sau elemente de construcții ce trebuie întreținute de autorități (un copac, de exemplu), lucrurile se complică pentru cei ce nu au decât o poliță RCA.
Totuși, chiar și-n lipsa unei polițe CASCO, aceștia pot primi bani pentru repararea mașinii. Concret, ei pot cere despăgubiri, în instanță, celor ce se fac responsabili de daunele provocate mașinii.
Astfel, în cazul unui copac căzut pe mașină, păgubitul ar trebui să ceară despăgubiri autorităților locale, iar în cazul în care și-a avariat mașina într-o groapă, administratorului drumului sau celui care execută lucrări pe drumul respectiv, după caz.
Anumite autorități locale, mai prevăzătoare, s-au asigurat deja împotriva pagubelor provocate de bunurile deținute și administrate de acestea mașinilor cetățenilor. Un exemplu în acest sens este o primărie de sector din București care, în 2019, atunci când un fenomen meteo sever (ploaie înghețată) a provocat căderea multor copaci și avarierea a mii de mașini din Capitală și nu numai, a anunțat că va acoperi, din asigurarea pe care o avea încheiată deja cu o firmă de asigurări, daunele provocate de copacii prăbuşiţi.
sursa : avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Energia electrică a fost mai scumpă cu 62,36% față de anul trecut. Datele Institutului de Statistică
Energia electrică a fost mai scumpă cu 62,36% față de anul trecut. Datele Institutului de Statistică Prețul energiei electrice s-a scumpit cel mai mul în noiembrie, mai exact, 62,36% în ritm anual, dar cu un preţ în scădere cu 2,52% faţă de luna precedentă. Energia electrică s-a scumpit cel mai mult în noiembrie, cu 62,36% […]
Ministrul Educației, negocieri pentru finanțarea burselor sociale din fonduri europene pentru studenți: ,,Acum este momentul să ne stabilizăm şi să creştem”
Ministrul Educației, negocieri pentru finanțarea burselor sociale din fonduri europene pentru studenți: ,,Acum este momentul să ne stabilizăm şi să creştem” Ministerele din România se află în discuții cu Comisia Europeană pentru a face bursele sociale ale studenților să fie finanțate din fonduri europene. O alocare de 60 de milioane de euro pentru 2026 este […]
ALERTĂ ALIMENTARĂ în România: Nestle România retrage de la vânzare mai multe loturi de lapte praf NAN 1. Bacteria Bacillus cereus, detectată pe una dintre liniile de producție
ALERTĂ ALIMENTARĂ în România: Nestle România retrage de la vânzare mai multe loturi de lapte praf NAN 1. Bacteria Bacillus cereus, detectată pe una dintre liniile de producție Nestle România, împreună cu mai mulți retaileri importanți, a inițiat rechemarea voluntară a unor loturi de lapte praf din gamele NAN 1 Optipro și NAN 1 Comfortis, […]