Actualitate

Masă şi cazare gratuite pentru elevii înscriși în învățământul profesional și tehnic. Senatul a aprobat legea

Ioana Oprean

Publicat

în

Vești bune pentru elevii înscriși în învățământul profesional și tehnic cu durata de minimum trei ani. Aceştia pot beneficia de masă și cazare gratuită în cantinele și internatele școlare, au stabilit, luni, senatorii în ședința de plen prin adoptarea propunerii legislative pentru completarea art.12 din Legea nr.1/2011 a educației naționale.

Propunerea legislativă, inițiată în legislatura trecută de un grup de senatori PSD, a fost amendată în Comisia de învățământ a Senatului. Raportul Comisiei de învățământ a fost însușit de plen, Senatul fiind cameră decizională în acest caz.

Forma adoptată de Camera Deputaților stabilea că „elevii din învățământul profesional și tehnic beneficiază de masă și cazare gratuită”, dar senatorii au modificat textul actului normativ introducând sintagma „pot beneficia”.

În forma inițială a propunerii legislative se prevedea că „aceste cheltuieli cu cazarea și masa elevilor din învățământul profesional și tehnic se asigură din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație la propunerea Ministerului Educației și Cercetării Științifice”.

Plenul a fost de acord cu amendamentul Comisiei de învățământ, care prevede că „acoperirea cheltuielilor pentru cazarea și masa acestora se poate asigura din bugetele locale sau de la consiliile județene prin decizii proprii”.

Senatul, în calitate de cameră decizională, a adoptat propunerea cu 91 de voturi pentru, două abțineri și un vot împotrivă.

Sursa: realitatea.net

Salvează

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025

Ioana Oprean

Publicat

în

Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025 Volumul lucrărilor de construcţii din România a scăzut, ca serie brută, cu 2,4%, în luna ianuarie 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică” Preşedintele Nicuşor Dan face, joi, 19 martie o vizită oficială la Bruxelles, întâlnindu-se cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cei doi au discutat despre situaţia de […]

Citește mai mult

Actualitate

ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali”

Bogdan Ilea

Publicat

în

ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali” În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele […]

Citește mai mult