Mărturia unor voluntari români după ce au fost cu ajutoare în Ucraina: Sirene de război şi soldaţi cu degetele pe trăgaci
Mărturia unor voluntari români după ce au fost cu ajutoare în Ucraina: Sirene de război şi soldaţi cu degetele pe trăgaci
Voluntarii români care ajung cu convoaie de ajutoare în Ucraina înfruntă pericolul foarte real al bombardamentelor. Organizatorii unui astfel de transport umanitar relatează experienţa trăită pe teritoriul ucrainean.

Noaptea trecută am traversat granița cu un convoi umanitar de zece dube de la Misiunea Profides, Fight for Freedom și de la alte Biserici locale. După ce am trecut prin cinci controale efectuate în 3 ore, am reușit să intrăm deja obosiți și îndeajuns de stresați. Prima observație a fost a cozilor refugiaților care așteptau să treacă la temperaturi de – grade, iar a doua a fost a cozii de peste 10 km de mașini. Ne-am oprit în dreptul unor masini cu numere de România, așteptau de patru zile în coadă, dar problema era că nici nu poți dormi legat nici măcar 30-40 de minute pentru că rândul se mișcă intr-una iar riscul era de a rămâne în urmă.
Am fost escortați chiar de Vice Guvernatorul zonei până la un depozit de alimente si lucruri din care este alimentată zilnic zona cea mai afectată a țării. Am fost întâmpinați de soldați cu arme care imediat ne-au pus să descărcăm, dar pe când descărcam prima dubă a intrat unul dintre soldați strigând puternic la noi ceva in limba ucraineană. Cineva ne-a tradus să stingem luminile la mașini că au început sirenele de război, care anunță bombardamentele. Am fugit la masini, iar apoi ne-au condus într-un hol de beton si ne-au cerut să stăm pe jos chiar cu mâinile la ceafă, însă câțiva au rămas afară la mașini. Scena aceasta s-a repetat de doua ori. Am reușit până la ora 2:00 să descărcăm tot ce aveam. Vice Guvernatorul ne-a mulțumit în numele țării, am făcut o rugăciune cu toții si am plecat spre România.
Imediat la ieșirea din oraș, convoiul nostru a fost flancat de masini obișnuite, dar pline de soldați cu degetele pe trăgaci si cu armele lipite de picior, ne-au pus să le arătam ce este in dube si apoi ne-au ținut cam 30-40 de minute pe loc pentru alte verificări si lămuriri. Fiind lege marțială, este interzisă călătoria între 22:00 si 6:00 dimineața, dar după o așteptare stresantă în care ne-am rugat continuu situația s-a relaxat, venind să ne eliberez chiar unul dintre cei mai mari politicieni din zonă. Au înțeles că suntem convoi umanitar și că am alimentat cel mai mare depozit din oraș, depozit din care pleacă lucruri necesare in cele mai critice zone.
Drumul de câteva zeci de km înapoi spre casă l-am parcurs cu bine, iar intrarea în țară a fost ușoară, Dumnezeu însoțindu-ne cu îngerii Lui să ajungem cu bine acasă la 4:30 dimineața, Practic la 5 dimineața am plecat din București si la 5 dimineața ne-am pus în paturi frânți de oboseală, dar multumiți că am putut ajut acolo unde este cea mai mare nevoie, chiar în mijlocul necazului. Știm că ce am dus va ajunge exact la victimile bombardamentelor si la cei care nu mai au ce mânca din cauza blocajului în care se află țara lor”, se mai afirmă în mesajul transmis pe grupul ”Uniţi pentru Ucraina – Alba Iulia”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Anamaria Barbu, fost manager al Spitalului Municipal Aiud, trimisă în judecată. Primar: „Spitalul are de recuperat 470.000 de lei, bani care vor fi folosiți pentru servicii medicale mai bune pentru aiudeni”
Anamaria Barbu, fost manager al Spitalului Municipal Aiud, trimisă în judecată Anamaria Barbu, fost manager al Spitalului Municipal Aiud, a fost trimisă în judecată. Joi, 5 martie 2026, primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, a făcut precizări publice pe această temă. „Dragi aiudeni, cu un an în urmă semnam decizia de numire a noului manager interimar […]
Primăria Alba Iulia a contractat servicii de elaborare a documentaţiei pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public: Contractul prevede și analiza oportunității extinderii transportului local la nivel de areal metropolitan
Primăria Alba Iulia a contractat servicii de elaborare a documentaţiei pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public Primăria Alba Iulia a contractat, joi, 5 martie 2026, prin achiziție directă, de elaborare a documentaţiei pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public local în municipiul Alba Iulia și a consultanței necesare pentru lansarea procedurii de delegare a […]
FOTO | Diana Belei, performanță de excepție la olimpiada de geografie, faza județeană: Eleva Școlii Gimnaziale ,,Vasile Goldiș” din Alba Iulia, calificată în faza națională
Diana Belei, performanță de excepție la olimpiada de geografie, faza județeană: Eleva Școlii Gimnaziale ,,Vasile Goldiș” din Alba Iulia, calificată în faza națională Diana Belei, elevă la Școala Gimnazială ,,Vasile Goldiș” din Alba Iulia a obținut premiul I la olimpiada de Geografie, faza județeană și s-a calificat în etapa națională. Tânăra și cadrul didactic care […]