Marţi are loc concursul de titularizare în învăţământul preuniversitar. Aproximativ 600 de cadre didactice înscrise din judeţul Alba
Marţi, 30 iulie, la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” şi la Colegiul Tehnic „Apulum” din Alba Iulia aproximativ 600 de cadre didactice din judeţ sunt aşteptate să susţină concursul de ocupare a posturilor didactice pentru anul şcolar 2013-2014.
Examenul de titularizare se desfăşoară de la ora 10.00. Candidaţii vor fi prezenţi în sala de concurs cel mai devreme la ora 8.00 şi cel mai târziu la ora 9.00, conform programului. Durata de redactare a lucrărilor este de 4 ore, timp ce poate fi depăşit cu 1-2 ore numai de către candidaţii cu deficienţe vizuale grave.
Candidaţii nu pot intra în sală cu telefoane mobile, cărţi, caiete sau alte mijloace comunicare la distanţă (toate acestea se vor depozita în: sala 11 – parter la Colegiul Național ”Horea Cloșca și Crișan” Alba Iulia și sala 7 – parter la Colegiul Tehnic ”Apulum” Alba Iulia). Orice tentativă de fraudă se sancţionează cu excluderea din sala de examinare. Pentru redactarea lucrărilor se foloseşte cerneală sau pix de culoare albastră, iar desenele/graficele se pot executa şi cu creionul negru. Candidaţii pot avea însă, dicţionare pentru disciplinele latină sau greacă veche şi planurile de conturi pentru disciplina „economic, administrativ, poştă”.
Afişarea rezultatelor concursului din 30 iulie va avea loc în 5 august 2013. Depunerea şi înregistrarea contestaţiilor la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba sunt programate pentru 5-6 august 2013, iar în 8 august va avea loc afişarea rezultatelor finale ale concursului de titularizare. Pentru a promova concursul, cei prezenţi trebuie să obţină cel puţin nota 7.00 la proba scrisă.
Pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, personal.albanet.ro, sunt afişate liste cu repartizarea candidaţilor în săli.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
AMENZI de peste 750.000 de lei date în ianuarie 2026 de ISU Alba: 27 de obiective funcționau fără autorizație de securitate la incendiu
AMENZI de peste 750.000 de lei date în ianuarie 2026 de ISU Alba: 27 de obiective funcționau fără autorizație de securitate la incendiu Inspectorii de prevenire ai ISU Alba au efectuat, în luna ianuarie 2026, acțiuni de control la obiective din domenii precum turismul, comerțul, producția și depozitarea, verificările vizând respectarea normelor de securitate la […]
Exporturile și importurile, în picaj în Alba: Ce arată cele mai noi date statistice Comerțul internațional al județului Alba a înregistrat o pierdere severă în luna octombrie 2025, marcând scăderi atât la exporturi, cât și la importuri, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit Direcției Regionale de Statistică, exporturile au totalizat 216 mii de […]
Venituri de peste 1 milion de lei realizate în 2025 din activitatea laboratorului DSVSA Alba la solicitarea operatorilor economici
Venituri de peste 1 milion de lei realizate în 2025 din activitatea laboratorului DSVSA Alba la solicitarea operatorilor economici În 2025 activitatea laboratorului DSVSA Alba pentru depistarea bolilor la animale și protejarea sănătății consumatorilor a fost una intensă. Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) […]