Marius Sepi: Federația Sanitas a strâns peste 35.000 de semnături la nivelul țării pentru declanșarea grevei generale
Potrivit prim-vicepreședintelui Federației Sanitas, Marius Sepi, peste 35.000 de sindicaliști din țară au semnat pentru declanșarea grevei generale, care ar urma să aibă loc pe 31 octombrie, în cazul în care revendicările nu le sunt soluționate.
„Suntem în calendarul de proteste. Astăzi protestăm în fața Ministerului Sănătății. Sunt aceleași revendicări. Din păcate, Guvernul nu a reușit să ne dea niciun răspuns pozitiv, în schimb am observat o mare dorință de a protesta în rândul membrilor de sindicat. La acest moment sunt peste 35.000 de semnături la nivelul țării pentru declanșarea grevei naționale, pe 31 octombrie, dacă până atunci nu se întâmplă nimic pozitiv”, a spus Marius Sepi.
Potrivit acestuia, în data de 12 octombrie are loc o grevă japoneză, pe data de 19 o grevă de avertisment cu întreruperea activității timp două ore și în data de 31 octombrie are loc greva generală.
De asemenea, Marius Sepi a spus că sindicatul a luat legătura cu toți parlamentarii din comisiile de specialitate și că au fost făcute amendamente astfel încât să fie amendate ordonanțele 20/2016 și 43/2016.
Aproximativ 200 de sindicaliști, membri ai Federației Sanitas, pichetează marți, între orele 11:00 și 13:00, sediul Ministerului Sănătății.
Aceasta este a treia acțiune de pichetare din cadrul ciclului denumit generic „O marți a Sanitas”, care presupune organizarea în fiecare zi de marți a unei astfel de acțiuni.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
De ce NU e bine să folosești doar programele de 30-40 de grade ale mașinii de spălat Mașina de spălat este unul dintre electrocasnicele folosite cel mai adesea în gospodării, inclusiv în România. Deși majoritatea utilizatorilor aleg programe automate la 30–40 de grade, pentru economie de energie și pentru că rufele nu par foarte murdare, […]
VIDEO | Nicușor Dan, huiduit și la ceremonia de Ziua Unirii de la Iași: ,,Vă rog să nu mai huiduiți pe imnul național și pe ceremonii de comemorare a eroilor”
Nicușor Dan, huiduit și la ceremonia de Ziua Unirii de la Iași: ,,Vă rog să nu mai huiduiți pe imnul național și pe ceremonii de comemorare a eroilor” Mii de persoane au asistat sâmbătă, 24 ianuarie 2026, la manifestările organizate în centrul Iaşiului de Ziua Unirii, la eveniment fiind prezent şi preşedintele României, Nicuşor Dan. […]
Ploi de stele spectaculoase în 2026: Când vor avea loc cele mai frumoase spectacole ale cerului
Ploi de stele spectaculoase în 2026: Când vor avea loc cele mai frumoase spectacole ale cerului Pasionații de astronomie vor avea parte în anul 2026 de numeroase ocazii pentru a vedea cele mai spectaculoase fenomene pe cerul nopții: ploile de stele sau de meteori. Nu mai puțin de șapte astfel de episoade astronomice inedite vor […]