Rămâi conectat
MA-RA-MU

Politică Administrație

Marius Anghel, PDL: ”Este un dezinteres total față de problemele Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

În urmă cu exact 5 luni lansam un apel pentru susținerea Clubului Sportiv Unirea din Alba Iulia care reprezintă fanionul județului Alba la nivelul sportului de performanță și care trece printr-o perioadă foarte dificilă din toate multe puncte de vedere.

Am constatat că în ultima perioadă  PNL-iști din Alba Iulia se erijează în „salvatorii” fotbalului albaiulian, a  FC Unirea, fără a interesa pe nici unul dintre ei soarta sportivilor și antrenorilor de la CS Unirea Alba Iulia cu toate că acesta este „condus” de un reprezentant din elita a acestui partid Nicolae Nistor, principal activist în campania electorală a deputatului Călin Potor și vicepreședinte PNL Alba Iulia, girat de președintele Florin Roman.

Din păcate de câteva luni domnul director se află într-un prelungit concediu medical (în perioada 2009-2013 a avut peste 300 de zile de concediu medical) fără a mai fi interesat de problemele cu care se confruntă subordonații lui. De fapt singur lucru de care a fost și este interesat e doar propria persoană.

Nicolae Nistor a revenit în funcția de director al clubului după un proces “câștigat” cu Ministerul Tineretului și Sportului. Am folosit ghilimelele datorită faptului că acesta a câștigat procesul în primă instanță(sentință pronunțată în data de 06.03.2012 de Tribunalul Alba), a fost repus pe postul de director ca urmare a acesteia, apoi și-a primit integral toate drepturile salariale aferente perioadei 2009-2012, aproximativ 40.000 lei (pentru „munca” depusă cu prietenii pe terase sau în campaniile electorale). Din câte știu eu, acesta a beneficiat simultan și de ajutor de șomaj, pe care, în mod normal ar fi trebuit să-l returneze ca drepturi necuvenite, însă nu cred că s-a întâmplat acest lucru sau ca cineva să se fi sesizat.

În data de 19.11.2012 Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul formulat de către MTS și CS Unirea Alba Iulia și a casat sentința dată de Tribunalul Alba prin care Nistor Nicolae a revenit pe postul de director și a trimis dosarul spre rejudecare. În mod normal ar fi trebuit ca ministerul să-l repună pe post și să-i acorde drepturile salariale domnului Nistor doar după pronunțarea unei sentințe definitive.

În acest moment, dosarul care se află din nou pe masa magistraților de la Tribunalul Alba, s-a amânat succesiv de 8 ori, următorul termen fiind 11.09.2013. Aici intervine un conflict de interese cât se poate de evident Nicolae Nistor având calitatea de Reclamant în dosar, fiind în același timp reprezentantul legal și ordonator de credite al CS Unirea Alba Iulia, instituție care are calitatea de Pârât în același dosar. Pentru a rezolva această situație, MTS a transmis, în 17.04.2013, o adresă către club privind obligația acestuia  de a lua măsuri pentru reprezentarea intereselor instituției în instanță, fără ca domnul director Nistor să încheie vreun contract privind asistența juridică în acest proces în care dânsul are interese evidente.

De altfel instanța, Tribunalul Alba, a solicitat clubului comunicarea mai multor documente pentru a putea da o soluție în acest dosar. In lipsa unei reprezentări în instanță a instituției este lesne de înțeles că aceste documente nu au cum să ajungă pe masa magistraților, de fapt cred că acesta este și interesul.

Semne importante de întrebare ridică și lipsa de reacție din partea Ministerului Tineretului și Sportului în subordinea căruia se află clubul albaiulian. Situația s-a acutizat după demisia, începând cu data de 01.08.2013, din funcția de șef serviciu a doamnei Ana Maria Todor (fostă Groza) care răspundea de activitatea financiar-contabilă și de resurse umane din cadrul clubului. În prezent clubul nu își poate desfășura activitatea din cauza lipsei personalului autorizat pe această activitate iar MTS a refuzat să-și dea acordul pentru externalizarea acesteia.

Revenind la problemele sportivilor și antrenorilor din cadrul clubului, sau mă rog, a unei părți importante dintre aceștia, și în 2013 aceștia și-au făcut datoria din plin față de club, prin performanțele avute atât la nivel național cât  și prin participările la competițiile internaționale (Campionate Balcanice,Europene și Mondiale). Vreau să subliniez că acestea se ridică mult peste  nivelul condițiilor de pregătire și susținere oferite de către club.

Din păcate, așa cum anticipam în primăvara acestui an, în ultima perioadă, din cauza bugetului total insuficient, mulți dintre sportivii clubului nu și-au mai primit indemnizațiile de efort, nu au beneficiat de cantonamente de pregătire și susținătoare de efort și ce e mai grav este faptul că participarea la competiții a ajuns să se facă pe banii antrenorilor sau din împrumuturi.

Adresele transmise către minister privind modificările legislative care să permită clubului să fie finanțat de către autoritățile locale și cele privind acordarea premierilor pentru clasările pe podiumul campionatelor naționale sportivilor și antrenorilor acestora nu și-au găsit nici un răspuns favorabil. Astfel că soluția rămasă este, ca prin intermediul domnului Senator Alexandru Pereș, să propunem cele 2  modificări legislative extrem de importante pentru toți sportivii și antrenorii de la toate cluburile sportive din țară.

În plus o să solicităm inițierea unei Hotărâri de Guvern prin care cluburile sportive de drept public să treacă din subordinea Ministerului Tineretului și Sportului în subordinea autorităților locale, fie Consiliul Local, fie Consiliul Județean pentru a se reuși sprijinirea sportivilor de performanță.

Până atunci sperăm doar la o minune, la sprijinul promis de către anumite persoane din administrație privind o rectificare pozitivă a bugetului clubului pentru anul 2013 pentru a se reuși „supraviețuirea” clubului.

Marius Anghel, PDL Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea

Bera Larisa

Publicat

în

Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea