Marinar român, luat OSTATIC în largul mării de către PIRAȚI. Care este starea echipajului
Patru navigatori aflați în largul mării, între care şi un român, aflaţi la bordul unui tanc petrolier, au fost răpiţi de piraţi din Golful Guineei. Printre cei 23 de marinari de pe navă se aflau ruşi, români şi filipinezi. În prezent, nava se află în siguranţă cu restul echipajului la bord, notează news.ro.
Potrivit unui comunicat al Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), patru navigatori au fost răpiţi în ultimul atac de piraterie din Golful Guineei care a implicat un tanc petrolier.
„Atacul tancului Agisilaos înregistrat în Insulele Marshall a fost raportat pe 29 noiembrie 2020, în timp ce acesta se afla la cinci mile marine de la marginea de vest a Golfului Guineei şi la 22 de mile marine la vest de Togo. Echipajul navei a încercat să evite îmbarcarea prin manevre evazive, dar nu a avut succes. Petrolierul ar fi avut la bord 23 de membri în echipaj înainte de incident, inclusiv cetăţeni ruşi, români şi filipinezi”, se arată în comunicatul Sindicatului Liber al Navigatorilor.
Conform reprezentanţilor acestora, printre navigatorii răpiţi se află şi un român.
Sursa citată menţionează că nava se află acum în siguranţă cu restul echipajului la bord, iar autorităţile au fost notificate de acest incident.
SLN a precizat că acesta este cel de-al 24-lea incident de răpire confirmat în apele Golfului Guineei în 2020, cu 122 de echipaje răpite de pe nave, arată datele din Dryad. Atacul este raportat în spatele unui şir de răpiri reuşite în zonă în ultima lună.
Sindicatul Liber al Navigatorilor consideră că zona Golfului Guineei trebuie securizată cât mai urgent.
„Apele maritime din vestul Africii rămân periculoase pentru navigaţie. Sindicatul Liber al Navigatorilor, în cor cu organizaţiile navigatorilor din toată lumea reunite sub ITF, consideră că zona Golfului Guineea trebuie securizată cât mai urgent din acest punct de vedere. Pirateria este un real pericol pentru navigatori şi nu de puţine ori aceste atacuri barbare au dus la pierderea vieţii mai multor navigatori, în ciuda faptului că aceste rapiri vizează direct un scop material, acela de a obţine sume de bani din partea răpitorilor” ,a mai transmis Sindicatul Liber al Navigatorilor.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic
TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic Un bărbat din Sebeș a fost găsit în stare de inconștiență de către fiica sa, căzut pe podeaua din bucătăria locuinței, astăzi 22 martie 2026. Medicii ajunși la fața locului nu au […]
Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului”
Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului” Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România a adoptat, în unanimitate, în cadrul Adunării Generale, un memoriu adresat Parlamentului României, Guvernului, instituțiilor din subordinea acestuia și Consiliului Județean Alba, prin care semnalează problemele grave cu […]
VIDEO | De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa
De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa Un nou produs pe bază de miere românească și matcha organică din Japonia, realizat în Blaj, a fost prezentat recent pe piețele din Europa și Japonia. Denumirea produsului este MatchaMi, acesta fiind realizat în urma unei colaborări dintre Apidava și […]