Rămâi conectat

Actualitate

Marele ARTIST Sergiu Cipariu (Babu), interpretul preferat al lui Nicu Ceaușescu a plecat să le cânte îngerilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Marele ARTIST Sergiu Cipariu (Babu), interpretul preferat al lui Nicu Ceaușescu a plecat să le cânte îngerilor

Sergiu Cipariu doinește de acum în Ceruri. Unul dintre cei mai apreciați interpreți și instrumentiști de muzică populară din Sibiu și din România, sibianul Sergiu Cipariu, s-a stins din viață luni, în locuința sa din Orlat.

Iubit de public, taragotist fără pereche, memorabil iubitor de poezie românească, doină și cântec popular, Sergiu Cipariu a slujit întreaga viață scenei și cântecului popular, moartea artistului fiind o pierdere imensă pentru folclorul românesc.

Desăvârșit interpret, cu un repertoriu admirabil de cântece populare, rapsodul îmbrăcat în straie românești a dus frumusețea muzicii tradiționale pe scenele României și ale Europei, în numeroasele concerte pe care le-a susținut de-a lungul anilor.

Prieten și colaborator al Tribunei, Sergiu Cipariu a urcat pe scena din Piața Mare și la Festivalul Tribuna în anul 2017.

În 16 decembrie 2019 împlinise 70 de ani.

De-a lungul vieții a colaborat cu mulți dintre marii artiști ai muzicii populare românești, a fost prieten și apropiat al lui Ioan Bocșa, pe care îl acompania la țambal în concertele sale și cu care a avut numeroase turnee, inclusiv peste Ocean. A colaborat și cu artiștii sibieni, înregistrând CD-uri cu muzică populară.

Mare parte din creația sa a fost inspirată din cântecul popular din Mărginimea Sibiului.

Una dintre cele mai emoționate scrieri referitoare la talentul lui Sergiu Cipariu a fost publicată de jurnalistul Sebastian Stanca, în scrisoarea intitulată „Dragă Sergiu Cipariu, publicată în anul 2017:

„Babule, te ştim ca pe unul dintre cei care apar arar cu taragotul, acompaniindu-l pe Ioan Bocşa. Alţii, cântând la ţambal. Instrument pe care-l iubeşti. Ai 28 de ţambale în colecţie!!! Fiul tău, Romi-Romulus, cântă la el ca un virtuoz; pe lângă piesele din repertoriul popular, cântă şi folk, şi rock. Te urmează, căci pe când erai la Conservator cântai rock cu Dentes. Din Tg Mureş. Era începutul tău scenic – rockul… Deşi dinainte de a te naşte cred, erai scăldat în muzica ardelenească. Cânţi la mai toate instrumentele posibile de pe lume. Eşti fabulos. Nu prea vrei publicitate şi nu prea părăseşti ca repertoriu folcloric zona Mărginimii Sibiului. La atâtea disponibilităţi native nu te interesează publicitatea. Rămâi sub ştampila cântecelor oierilor sibieni. Dar, Doamne, ce alte talente zac în tine! Mă cutremur.”

sursa: tribuna.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Florin Cîțu despre creșterea TVA-ului în 2025: Guvernul a ratat cu 8,2 miliarde lei estimarea făcută. A ales inflație garantată pentru un câștig zero sau negativ

Bogdan Ilea

Publicat

în

Florin Cîțu despre creșterea TVA-ului în 2025: Guvernul a ratat cu 8,2 miliarde lei estimarea făcută. A ales inflație garantată pentru un câștig zero sau negativ Fostul prim-ministru al României, Florin Cîțu, a publicat un text, pe o rețea de socializare, în care vorbește despre creșterea TVA-ului în 2025.  El discută despre promisiunile făcute de […]

Citește mai mult

Actualitate

Alba Iulia, în TOP 10 cele mai bune orașe din România în care să trăiești în 2026: Localitatea recomandată pentru a trăi și investi anul viitor

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia, în TOP 10 cele mai bune orașe din România în care să trăiești în 2026: Localitatea recomandată pentru a trăi și investi anul viitor Alba Iulia se află în top 10 cele mai bune orașe din România în care să trăiești în 2026, localitatea fiind recomandată pentru a trăi și investi anul viitor. […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministerul Educației, reacție după apariția informației că ,,se desființează 30 de mii de posturi de profesori”. Cum explică

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministerul Educației, reacție după apariția informației că ,,se desființează 30 de mii de posturi de profesori”. Cum explică Potrivit unui comunicat de presă, cifrele vehiculate se referă la posturi ocupate prin angajări pe perioadă determinată, în regim de plată cu ora, și nu la posturi permanente. Ministerul a explicat faptul că aceste contracte sunt valabile […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea