Ştirea zilei

Managerul Spitalului din Alba Iulia: Aștept explicații de la Corpul de Control al MS. Anul acesta nu am derulat activitate de prelevare de organe și nu am efectuat plăți

Dragoş Suciu

Publicat

în

Anul acesta Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia nu a derulat activitate de prelevare de organe și nu s-au făcut plăți, a declarat managerul instituției ec. Nicoleta Coșarcă, precizând că așteaptă explicații de la Corpul de Control al Ministerului Sănătății, după ce ministerul Vlad Voiculescu a afirmat că aici s-au găsit nereguli majore.

Nicoleta Cosarca01Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat, miercuri, că în octombrie corpul de control a verificat Agenția Națională de Transplant și patru centre de prelevare, între care și cel din Alba Iulia, și la toate au fost găsite nereguli.

Managerul Spitalului de Urgență din Alba Iulia, ec. Nicoleta Coșarcă, a declarat că analiza nu a fost făcută la fața locului, ci ”luând dosarul” și ”văzând că anumite lucruri nu sunt conforme”.

”Analiza nu a fost făcută la fața locului, ci a fost făcută prin sondaj, luând dosarul bănuiesc și văzând că anumite lucruri nu sunt conforme, dar pe de altă parte cei care ne-au acreditat le-au considerat conforme. Să vedem unde e adevărul”, a afirmat Coșarcă, fiind contactată pentru o poziție în acest sens.

Pe de altă parte, managerul Spitalului din Alba Iulia susține că nu a primit o informare din partea Ministerului Sănătății, despre motivele pentru care se propune retragerea acreditării centrului de prelevare de organe.

”Pe noi ne-au luat prin sondaj și au ajuns ei la concluzia că nu îndeplinim anumite condiții. Probabil așa o fi, dar nouă nu ne-a comunicat nimeni care sunt motivele pentru care propun retragerea acreditării noaste. Noi anul acesta nu am făcut niciun fel de plată, nu am derulat niciun fel de activitate pe Programul de Transplant, de fapt nu e vorba de transplant pentru că noi suntem autorizați pe prelevare de organe, nu pentru activitate de transplant. Nu am desfășurat nicio activitate pentru că pur și simplu nu am avut potențiali donatori, dar nu ne-am plătit nici echipă, deci nu am utilizat niciun leu din fonduri, dimpotrivă le-am returnat. Noi nu ne-am plătit niciodată echipă de prelevatori, nu am făcut nicio plată de persoane, ci pur și simplu numai în situația în care s-au prelevat organele (n.a. anii trecuți) am plătit consumabilele și consumul de materiale aferent prelevării”, a explicat Nicoleta Coșarcă.

Managerul spitalului susține că echipa Corpului de Control, care a luat prin sondaj anumite dosare de acreditare, ar fi trebuit să comunice oficial dacă a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile.

”Aștept explicații de la corpul de control, care nu mi-au parvenit. Nu m-a anunțat ministerul Sănătății că sunt în situația de a-mi pierde acreditarea din următoarele motive”, a mai spus Coșarcă.

Ministerul Sănătăţii sesizează Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.) privind posibile stări de conflict de interese şi nereguli la Agenţia Naţională de Transplant (A.N.T.), toate centrele de transplant urmând a fi verificate, a anunţat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

„În octombrie am trimis Corpul de Control la Agenţia Naţională de Transplant (ANT), a trezit reacţii negative. Corpul de Control a verificat prin sondaj patru centre de prelevare şi în toate aceste patru cazuri au fost găsite nereguli majore. Centrele verificate sunt din Brăila, Alba Iulia, Ploieşti şi Reşiţa. Agenţia Naţională de Transplant a acreditat aceste centre chiar dacă nu îndeplineau criteriile, nu aveau aparatura necesară detectării morţii cerebrale. Vor fi verificate toate centrele acreditate”, a spus Vlad Voiculescu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Arest preventiv prelungit pentru femeia acuzată că și-a ucis mama pentru avere: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Arest preventiv prelungit pentru femeia acuzată că și-a ucis mama pentru avere: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondată, contestația declarată de inculpata A. împotriva deciziei prin care a fost prelungită măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de inculpate. Joi, 29.01.2026, în dosarul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | INEDIT: La o vulcanizare din Alba roboții fac… singuri aproape toată treaba

Ioana Oprean

Publicat

în

INEDIT: La o vulcanizare din Alba roboții fac… singuri aproape toată treaba La o vulcanizare din municipiul Sebeș roboții fac… singuri aproape toată treaba, a semnalat, miercuri, 28 ianuarie 2026, jurnalistul Iosif Gligor. „Vulcanizare cu ROBOȚI care lucreazǎ singuri, la Sebeș! N-am crezut că a evoluat atât de mult tehnica, încât au ajuns să lucreze […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

De Colţeşti (Torockoi), producătorul de brânzeturi din judeţul Alba, cifră de afaceri estimată la 30 de milioane de lei în 2025, în creştere cu 12% faţă de anul 2024

Ioana Oprean

Publicat

în

De Colţeşti (Torockoi), producătorul de brânzeturi din judeţul Alba, cifră de afaceri estimată la 30 de milioane de lei în 2025, în creştere cu 12% faţă de anul 2024 Producătorul de brânzeturi De Colţeşti (Torockoi), din judeţul Alba, a terminat anul 2025 cu o cifră de afaceri estimată la 30 de milioane de lei, în […]

Citește mai mult