Ştirea zilei

Managerul Serviciului de Ambulanță Alba, despre ambulanțierul care a transportat în spate pacienta din Apuseni: Nu riscă nicio sancțiune. Nu va fi o anchetă, am vrut să aflu ce s-a întâmplat

Ioana Oprean

Publicat

în

Managerul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Alba, Marius Șuluțiu, a declarat, vineri, despre că ambulanțierul Dumitru Ignat, nu va fi pedepsit pentru că a făcut o faptă bună, iar în acest caz nu se va derula o anchetă, ci a cerut doar o notă explicativă pentru a afla cum s-a petrecut evenimentul despre care a aflat în presă.

Dr. Marius Șuluțiu a declarat, pentru ziarulunirea.ro, că este normal, ca în calitatea sa de manager al SAJ Alba să afle de la persoanele implicate cum s-au petrecut lucrurile.

Atât ambulanțierul, cât și asistenta, nu riscă sancțiuni.

Un echipaj de Ambulanţă a fost solicitat marţi să intervină într-un cătun din Munţii Apuseni, de pe teritoriul comunei Scărişoara, în cazul unei paciente, în vârstă de circa 80 de ani, care suferea de insuficienţă respiratorie şi tensiune arterială crescută.

Ambulanţa nu a putut ajunge până la locuinţa pacientei din cauza drumului inacesibil, astfel că echipajul s-a deplasat pe jos, transportând şi trusele medicale.

Ambulanţierul a transportat în spate pacienta de la locuinţa acesteia până la locul în care drumul era accesibil autovehiculelor, în vreme ce o asistentă i-a dus trusa, monitorul şi tubul de oxigen.

”Se numeşte Dumitru Ignat. Este ambulanţier la Serviciul Public de Ambulanţă Alba, Substaţia Câmpeni. Ambulanţa cu care s-a deplasat la caz nu a putut urca la bolnava cu insuficienţă respiratorie şi tensiunea arterială crescută. A transportat bolnava în spate. Asistenta mergea lângă el cu tubul de oxigen. Distribuiţi vă rog. Numele acestui salvator trebuie cunoscut de toţi. Sufletul şi Omenia lui merita respectul nostru”, a scris un coleg al său pe Facebook.

Aceştia au ajuns la Spitalul Orăşenesc Câmpeni, unde femeia a primit mai multe îngrijiri medicale.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală 

Mădălina Opriș

Publicat

în

Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală Doi vârstnici din Apuseni au primit de curând sprijinul voluntarilor OffRoadAjută Apuseni, care le-au curățat locuința și le-au creat […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic

Bogdan Ilea

Publicat

în

TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic Un bărbat din Sebeș a fost găsit în stare de inconștiență de către fiica sa, căzut pe podeaua din bucătăria locuinței, astăzi 22 martie 2026. Medicii ajunși la fața locului nu au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului” Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România a adoptat, în unanimitate, în cadrul Adunării Generale, un memoriu adresat Parlamentului României, Guvernului, instituțiilor din subordinea acestuia și Consiliului Județean Alba, prin care semnalează problemele grave cu […]

Citește mai mult