Opinii - Comentarii

Mamele din România cer o lege pentru alăptatul în public. Petiție online, cu mii de semnături

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 4.500 de mame din România au semnat o petiție online, prin care cer o lege care să le protejeze dreptul de a-și alăpta copiii în spații publice. Un argument este că, în ultima vreme, tot mai multe femei au fost criticate pentru că au încercat să-și hrănescă bebelușii în parcuri sau la terase.

Petrecerea Divorțaților

”Dorim în România o lege care să recunoască dreptul mamelor de a alăpta în spaţiul public şi să ateste faptul că este discriminare a le cere acestora să se acopere ori să părăsească localul. Totodată, această lege garantează şi dreptul bebeluşului la hrană.

  1. Să protejeze dreptul mamei de a-şi alăpta copilul (indiferent de vârsta acestuia) în spaţiul public
  2. Să interzică discriminarea femeilor care alăptează în parc, mall, cafenele, restaurante, instituţii, etc, adică oriunde accesul cu copii este permis.
  3. Să fie interzis prin lege a-i cere unei femei sa alăpteze în alt loc, să ii spui sa se acopere sau sa foloseasca un spatiu mai retras, indiferent de situaţie sau de locul în care se află (exceptand zonele cu risc de sanatate sau securitate –langa anumite zone cu chimicale, radiaţii sau alte pericole)

E nevoie de această lege în România pentru a sprijini alăptatul, libertatea noastră ca mame şi respectul pentru copiii noştri”, se arată în petiție.

Laura are o fetiță de aproape doi ani și jumătate, pe care o alăptează în continuare, ori de câte ori este nevoie. Tânăra spune că nu toată lumea privește cu ochi buni când face acest lucru în public.

„Mi s-a întâmplat să fie respins gestul, nu mi s-a spus nimic personal, am văzut doar că erau vizibil deranjați de acest fapt. (n.r. – Eram la) o terasă”, afirmă o mamă.

La Cluj însă, o mamă care alăpta în holul unui hotel a fost trimisă de angajați să își hrănească bebelușul în toaletă. O altă femeie a fost fotografiată într-un autobuz, iar imaginea a apărut pe internet și în presa de scandal cu titlul „Dezgustător”. Mamele au luat atitudine și au inițiat o petiție pe internet.

„Este nevoie de o lege și în România, care să protejeze mamele care aleg să alăpteze în public. Un bebeluș nu are răbdare, nu înțelege „mai stai 10 minute, să ajungem acasă”. El plânge de foame”, spune Miruna Ioani, inițiator petiție.

Cele două mame au alăptat astăzi în parc, iar trecătorii spun că nu s-au simțit lezați.

Părerile trecătorilor:

Mi se pare normal, atâta timp cât păstrează, totuși, un pic de decență

Nu mă deranjează când mă plimb în parc să văd o mamă alăptând, deoarece și soția a alăptat în parc.

Dacă atunci i se face foame bebelușului, corect

„Nu trebuie stabilit un orar de alăptare. Când copilul are nevoie, indiferent de loc, copilul trebuie să fie alăptat. Copilul este primordial, indiferent de ceea ce cred ceilalți vizavi de treaba aceasta”, spune Anca Vidrighin, medic pediatru.

Cei care doresc să semneze această petiţie o pot face AICI

În petiție, mamele din România cer sancțiuni pentru cei care le refuză acest drept, indiferent dacă este vorba despre un parc sau terasa unui restaurant privat. Mamele au nevoie de 100.000 de semnături ca să poată depune proiectul legislativ în Parlament. O cale mai scurtă, speră ele, este să convingă parlamentarii din România de necesitatea legii, iar aceștia să îi dea forma unui proiect, înainte de strângerea semnăturilor.

Ţări precum Anglia, Franța, Islanda și Spania, au legi care protejează dreptul femeilor de a alăpta în public.

sursa:digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Foto: Show de excepție la Alba Iulia! Orchestra Simfonică București a ridicat sala în picioare cu Vivaldi Rocks

Dan HENEGAR

Publicat

în

Show de excepție la Alba Iulia! Orchestra Simfonică București a ridicat sala în picioare cu Vivaldi Rocks, un spectacol senzațional Sala plină, muzică live, emoție și aplauze la scenă deschisă! Orchestra Simfonică București a oferit duminică seara, 25 octombrie 2026, un spectacol memorabil la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Concertul Vivaldi Rocks […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

MESAJE de SFANTUL Dumitru 2026: Felicitări, urări, SMS-uri pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Sfântul (Sf.) Dumitru 2026 • Felicitări, mesaje, SMS -uri, urări de „la mulţi ani” pe care le poți trimite prietenilor care își sărbătoresc ziua numelui. Mesaje de Sfântul Dumitru haioase și amuzante. Considerat apărătorul păstorilor și al ostașilor, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (prăznuit la 26 octombrie) a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

23 octombrie 1956: A început Revoluția Ungară. Insurecție împotriva regimului comunist și a dominației sovietice

Ioana Oprean

Publicat

în

23 octombrie 1956: A început Revoluția Ungară. Insurecție împotriva regimului comunist și a dominației sovietice O demonstrație studențească pornită pe străzile capitalei ungare s-a transformat, în câteva ore, într-o insurecție națională împotriva regimului comunist și a dominației sovietice. Evenimentele din 23 octombrie 1956 au deschis cea mai gravă criză a blocului estic de la moartea […]

Citește mai mult