Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Mamele din România cer o lege pentru alăptatul în public. Petiție online, cu mii de semnături

Ziarul Unirea

Publicat

în

Peste 4.500 de mame din România au semnat o petiție online, prin care cer o lege care să le protejeze dreptul de a-și alăpta copiii în spații publice. Un argument este că, în ultima vreme, tot mai multe femei au fost criticate pentru că au încercat să-și hrănescă bebelușii în parcuri sau la terase.

”Dorim în România o lege care să recunoască dreptul mamelor de a alăpta în spaţiul public şi să ateste faptul că este discriminare a le cere acestora să se acopere ori să părăsească localul. Totodată, această lege garantează şi dreptul bebeluşului la hrană.

  1. Să protejeze dreptul mamei de a-şi alăpta copilul (indiferent de vârsta acestuia) în spaţiul public
  2. interzică discriminarea femeilor care alăptează în parc, mall, cafenele, restaurante, instituţii, etc, adică oriunde accesul cu copii este permis.
  3. Să fie interzis prin lege a-i cere unei femei sa alăpteze în alt loc, să ii spui sa se acopere sau sa foloseasca un spatiu mai retras, indiferent de situaţie sau de locul în care se află (exceptand zonele cu risc de sanatate sau securitate –langa anumite zone cu chimicale, radiaţii sau alte pericole)

E nevoie de această lege în România pentru a sprijini alăptatul, libertatea noastră ca mame şi respectul pentru copiii noştri”, se arată în petiție.

Elit - Gustul Desăvârșit

Laura are o fetiță de aproape doi ani și jumătate, pe care o alăptează în continuare, ori de câte ori este nevoie. Tânăra spune că nu toată lumea privește cu ochi buni când face acest lucru în public.

Mi s-a întâmplat să fie respins gestul, nu mi s-a spus nimic personal, am văzut doar că erau vizibil deranjați de acest fapt. (n.r. – Eram la) o terasă”, afirmă o mamă.

La Cluj însă, o mamă care alăpta în holul unui hotel a fost trimisă de angajați să își hrănească bebelușul în toaletă. O altă femeie a fost fotografiată într-un autobuz, iar imaginea a apărut pe internet și în presa de scandal cu titlul „Dezgustător”. Mamele au luat atitudine și au inițiat o petiție pe internet.

Este nevoie de o lege și în România, care să protejeze mamele care aleg să alăpteze în public. Un bebeluș nu are răbdare, nu înțelege „mai stai 10 minute, să ajungem acasă”. El plânge de foame”, spune Miruna Ioani, inițiator petiție.

Cele două mame au alăptat astăzi în parc, iar trecătorii spun că nu s-au simțit lezați.

Părerile trecătorilor:

Mi se pare normal, atâta timp cât păstrează, totuși, un pic de decență

Nu mă deranjează când mă plimb în parc să văd o mamă alăptând, deoarece și soția a alăptat în parc.

Dacă atunci i se face foame bebelușului, corect

Nu trebuie stabilit un orar de alăptare. Când copilul are nevoie, indiferent de loc, copilul trebuie să fie alăptat. Copilul este primordial, indiferent de ceea ce cred ceilalți vizavi de treaba aceasta”, spune Anca Vidrighin, medic pediatru.

Cei care doresc să semneze această petiţie o pot face AICI

În petiție, mamele din România cer sancțiuni pentru cei care le refuză acest drept, indiferent dacă este vorba despre un parc sau terasa unui restaurant privat. Mamele au nevoie de 100.000 de semnături ca să poată depune proiectul legislativ în Parlament. O cale mai scurtă, speră ele, este să convingă parlamentarii din România de necesitatea legii, iar aceștia să îi dea forma unui proiect, înainte de strângerea semnăturilor.

Ţări precum Anglia, Franța, Islanda și Spania, au legi care protejează dreptul femeilor de a alăpta în public.

sursa:digi24.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Opinii - Comentarii

28 septembrie 1848 – A treia Adunare naţională de la Blaj. „Memoriul poporului român din Transilvania”, adresat Parlamentului de la Viena, susținea egalitatea națională cu toate popoarele din imperiu

Ziarul Unirea

Publicat

în

28 septembrie 1848 – A treia Adunare naţională de la Blaj. „Memoriul poporului român din Transilvania”, adresat Parlamentului de la Viena, susținea egalitatea națională cu toate popoarele din imperiu

La data de 28 septembrie 1848, a treia Adunare națională de la Blaj adresa Parlamentului de la Viena „Memoriul poporului român din Transilvania”, prin care se susținea principiul egalității naționale cu toate popoarele din imperiu.

La adunare au participat peste 20.000 de țărani români conduși de Avram Iancu, Axente Sever și Iovin Bran. Recunoscută ca ”Adunarea Marțială”, întrunirea a hotărât înființarea de urgență a unei armate revoluționare românești. Simion Bărnuțiu, August Treboniu Laurian și Alexandru Papiu Ilarian au fost pașoptiștii care au dat tonul adunării. Participanții au respins unirea Transilvaniei cu Ungaria și au refuzat să recunoască guvernul de la Pesta.

Elit - Gustul Desăvârșit

De asemenea, au decis să înființeze Comitetul Național Român ca organ de conducere a națiunii și au cerut reorganizarea constituțională a Transilvaniei. A treia adunare de la Blaj a dus la formarea unei armate de 300.000 de oameni.

La inițiativa lui Avram Iancu, românii s-au constituit în 15 legiuni comandate de un prefect, care au început lupta împotriva maghiarilor chiar din octombrie.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Opinii - Comentarii

28 septembrie: Ziua mondială de luptă împotriva rabiei. Zeci de mii de decese sunt raportate anual, la nivel mondial

Ziarul Unirea

Publicat

în

28 septembrie: Ziua mondială de luptă împotriva rabiei. Zeci de mii de decese sunt raportate anual, la nivel mondial

Anual, la data de 28 septembrie, este marcată, de către statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ziua mondială de luptă împotriva rabiei, urmărind creşterea gradului de conştientizare a acestei boli, dar şi pentru marcarea morţii chimistului şi microbiolog francez Louis Pasteur, care a dezvoltat primul vaccin împotriva rabiei.

Decizia Alianţei Mondiale pentru Controlul Rabiei, pentru marcarea acestei zile, a fost luată cu scopul de a informa populaţia despre riscul de îmbolnăvire şi de a oferi informaţii asupra modului de prevenire şi asupra modalităţilor prin care cetăţenii şi instituţiile pot ajuta la eliminarea principalelor surse de îmbolnăvire cu această boală la nivel mondial.

În prezent, vaccinurile eficiente în combaterea rabiei sunt printre cele mai importante instrumente care pot fi utilizate pentru a reduce riscul de prevenire a boli.

Elit - Gustul Desăvârșit

Se estimează că anual produc 59.000 de cazuri umane, 95% dintre acestea fiind înregistrate în Africa şi Asia. Rabia afectează în mod disproporţionat, cele mai expuse fiind populaţiile sărace din mediul rural, aproximativ jumătate din cazuri fiind atribuite copiilor sub 15 ani.

Rabia este o boală care poate fi 100% prevenită prin informarea şi educarea proprietarilor şi vaccinarea animalelor. Eliminarea/reducerea cazurilor de rabie la animale este condiţia primordială pentru reducerea riscului de transmitere la om şi astfel se poate înlătura una dintre ameninţările majore la adresa sănătăţii umane, potrivit rabiesalliance.org. Datorită programelor largi de vaccinare împotriva rabiei, boala este din ce în ce mai rară în ţările dezvoltate, fiind însă mult mai răspândită în statele în curs de dezvoltare.

Datorită unui efort al Organizaţiei Panamericane de Sănătate, între 2013 şi 2016, rabia transmisă de la câini a fost raportată în doar opt ţări pe continentul american. Rabia este o povară majoră în Asia, cu aproximativ 35.172 de decese umane pe an. India reprezintă 59,9% din decesele din Asia şi 35% din decesele la nivel global. Costul profilaxiei post-expunere (Post Exposure Prophylaxis – PEP) este cel mai mare în Asia, cu 1,5 miliarde dolari SUA/an. Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est a implementat o strategie regională cu scopul de a elimina rabia umană din regiune până în 2020, potrivit infomaţiilor de pe www.who.int.

În Africa se estimează că 21.476 din decesele umane, în fiecare an, sunt cauzate de transmiterea rabiei de la câini. Cu un acces îmbunătăţit la PEP şi o prevalenţă redusă a rabiei transmise de la câini, un număr semnificativ de vieţi ar putea fi salvate. Asia Centrală se confruntă cu 1.875 de decese umane, iar Orientul Mijlociu cu 229 de decese umane pe an, din cauza informaţii limitate privind cunoaşterea boli în aceste zone.

Costul economic global al rabiei mediate transmise de la câini este estimat la 8,6 miliarde dolari SUA. Cu excepţia Americii Latine, suma cheltuită pentru vaccinare în zonele endemice este minimă. Programele de control al rabiei sunt puse în aplicare în multe ţări, înregistrându-se mai mult succes cu o acoperire mai bună a vaccinării, o mai bună accesibilitate la PPE şi reducerea numărului de decese umane. Comunitatea globală are drept scop eliminarea deceselor umane de la rabia transmise de la câini până în 2030.

Rabia este o boală mortală cauzată de un virus neurotrop din genul Lyssaviridae (familia Rhabdoviridae), care atacă sistemul nervos. Virusul infectează animalele domestice şi sălbatice şi se transmite la oameni prin contactul direct cu animalul infectat (salivă, muşcătură sau zgârietură). A fost identificată în peste 150 de ţări de pe toate continentele, excepţie făcând Antarctica.

Sursa: agerpres.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Opinii - Comentarii

27 septembrie – Ziua Internațională a persoanelor cu deficiențe de auz. Peste 300 de milioane de persoane din întreaga lume sunt afectate de pierderea auzului

Ziarul Unirea

Publicat

în

La 28 septembrie este marcată Ziua Internațională a persoanelor cu deficiențe de auz. Evenimentele organizate pentru acest eveniment pot fi diferite — de la expoziție tematică la conferințe, expoziții de artă, festivaluri de film, expoziții istorice, evenimente sportive etc.

Scopul acestor acțiuni este de a atrage atenția politicienilor, autorităților și a publicului larg asupra realizărilor și preocupărilor comunităților de surzi. Pe parcursul unei săptămâni, organizațiile din domeniu, din întreaga lume, sunt încurajate să desfășoare campanii de informare cu privire la activitatea pe care o desfășoară. Manifestările organizate cu acest prilej oferă și oportunitatea de a stimula creșterea eforturilor pentru promovarea drepturilor persoanelor cu deficiențe de auz din întreaga lume și de a face cunoscute nevoile acestei comunități. De asemenea, se desfășoară acțiuni de solidaritate între oameni cu deficiențe de auz și susținătorii lor.

Federația Mondială a Surzilor (DCA) a lansat prima Zi Internațională a Surzilor în 1958. Această zi, prin evenimentele organizate a fost, ulterior, extinsă la o „săptămână”. Pentru aceste evenimente a fost aleasă ultima săptămână a lunii septembrie care culminează cu Ziua Internațională a Surzilor marcată în ultima duminică a lunii.

Elit - Gustul Desăvârșit

Primul Congres Mondial al DCA a avut loc în septembrie 1951 și alegerea lunii septembrie pentru a sărbători Săptămâna Internațională și Ziua Internațională a Surzilor reprezintă și marcarea a acestui eveniment.

Federația Mondială a Surzilor este o organizație internațională formată din 130 de asociații naționale ale surzilor, care, în colaborare cu Organizația Națiunilor Unite, ajută toate țările, îndeosebi pentru îmbunătățirea respectării drepturilor omului în cazul persoanelor cu deficiențe de auz, mijlocind, totodată, accesul la educație și la tehnologii și servicii de informare.

Un studiu recent derulat de Organizația Mondială a Sănătății arată că 360 de milioane de persoane din întreaga lume sunt afectate de pierderea auzului, adică un procent de 5,3% din populație.

Sursa: agerpres.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2022 Ziarul Unirea