Mama – scânteia divină
Primăvara… anotimpul renaşterii, al trezirii la viaţă, face acum de 8 Martie, ziua cea mai plină de feminitate, zâmbete şi căldură sufletească! De 8 martie se venerează FEMEIA-MAMA. Tradiţia celebrării femeii datează încă din vremea grecilor. Istoricii spun că „Ziua Mamei” îşi are originile în festivalul dedicat mamei zeilor Rhea, ţinut în Grecia Antică. Celebrarea zilei de 8 Martie ca Zi Internaţională a Femeii a fost însă oficializată ca sărbătoare de Organizaţia Naţiunilor Unite în anul 1975. Este ziua pentru Drepturile Femeilor şi Pace Internaţională. Deşi originea ei este de natură socială, această zi a devenit în timp un motiv de sărbătoare şi de celebrare a feminităţii.
Pentru mine, 8 Martie înseamnă în primul rând ZIUA MAMEI. Sunt 365 de zile într-un an şi, în mod paradoxal, doar una singură îi este dedicată mamei. Mama, acest cuvânt magic şi frumos cu putere fermecată, reprezintă fiinţa care nouă ne-a dăruit cel mai frumos cadou – VIAŢA. Mama este prima fiinţă care ne cunoaşte cu mult înainte de venirea noastră pe lume. Glasul, atingerea şi sufletul ei minunat ne sunt repere existenţiale. Prima mângâiere, primul gângurit, primul surâs, primul cuvânt, primul pas, prima carte de poveşti, prima(ul)…toate sunt legate de cea mai dragă fiinţă de pe pământ – Mama. Depindem de ea şi tot ceea ce devenim în ani trebuie să fie un dar pe care îl facem mamei, căci doar ei îi suntem datori cu un respect profund şi cu ceea ce am avut, avem şi vom avea. Dacă sufletul ne este iluminat sau trist mama ştie, toată viaţa vibraţia ei pozitivă ne înconjoară şi ne protejează, ne este alături şi în suflet. Plutim, ne ridicăm pe culmile fericirii sau coborâm adânc în durere ştiind mereu că ea, unica fiinţă care ne-a dat viaţă, este mereu alături de noi şi ne înţelege. Pentru că mama, indiferent de cum am vedea-o noi la un moment dat, este unica fiinţă cu care rezonăm deplin. Ea este scânteia divină, aura care ne înconjoară în permanenţă sufletul şi inima.
La mulţi ani mamă! La mulţi ani tuturor mamelor de pe acest pământ!! Dumnezeu să le ocrotească şi odihnească în „paradisul Său cel verde” pe toate mamele care s-au ridicat la Ceruri!
Alexandra MATEŞ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Societate
1 august 2025 | Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia găzduiește International Watercolor Art Fair, o expoziție internațională de acuarelă
1 august 2025 | International Watercolor Art Fair. Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia va găzdui o expoziție internațională de acuarelă Expoziția, care aduce în fața publicului lucrări semnate de 74 de artiști din România, Italia, Moldova și Ungaria, va fi deschisă oficial în cadrul unui vernisaj, care va avea loc pe 1 august, […]
15-17 august 2025 | Festivalul Roman Apulum – Ad Portas, la Alba Iulia: Dacii și romanii se înfruntă din nou, ca odinioară
15-17 august 2025 | Festivalul Roman Apulum – Ad Portas, la Alba Iulia Ediția 2025 a Festivalului Roman Apulum de la Alba Iulia se va desfășura anul acesta în perioada 15-17 august sub titulatura „Ad Portas”. Festivalul se desfășoară anual și adună în Cetatea Alba Carolina aproximativ 300 de reenactori – soldați și civili romani, […]
VIDEO ȘTIREA TA | „Pește cu garnitură de muște moarte!”, noul sortiment ”comercializat” de un supermarket din Alba: ”Aduceți-l pe Piedone înapoi că ne omoară ăștia”
„Peștele cu garnitură de muște moarte” este cel mai nou sortiment ”comercializat” de un supermarket din Alba: ”Aduceți-l pe Piedone înapoi că ne omoară ăștia” Miercuri, 30 iulie 2025, într-o postare de pe Facebook, un cetățean îngrijorat a transmis o filmare din magazinul Lidl Sebeș care nu are nevoie de prea multe explicații. La secțiunea […]