Sport

Mâine, Vasas Óbuda Budapesta – Volei Alba Blaj, în Champions League | Victorie obligatorie pentru campioana României

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mâine, joi, 19 decembrie, de la ora 20.00 (ora României), Volei Alba Blaj susține ultimul meci european al anului, în deplasare, cu Vasas Óbuda Budapesta, meci contând pentru etapa a 3-a a Grupei D din Liga Campionilor, ce se va disputa în sala “Erd Arena” din capitala țării vecine.

Cu două înfrângeri înregistrate în cea mai importantă competiție la nivel de cluburi (1-3 la Nantes, 0-3 la Tg. Mureș cu Imoco Conegliano), echipa din “Mica Romă” este obligată să câștige și să cucerească toate punctele, chiar dacă șansele de accedere în sferturile de finală, obiectivul clubului, sunt destul de reduse după respectivele insuccese. Cu această partidă se încheie turul meciurilor din grupele Champions League, iar la începutul anului viitor Blajul mai evoluează în Italia și apoi are două partide pe teren propriu, în Sala “Transilvania” din Sibiu.

Acest duel cu o reprezentantă a voleiului din Ungaria este o premieră pentru formația condusă de Darko Zakoc, ce va susține întâiul joc oficial în compania unei echipe din țara vecină (din păcate, jocul nu este transmis de nicio televiziune din România). Vasas Óbuda Budapesta, oponenta formației ardelene, este debutantă în grupele Ligii Campionilor, după 8 sezoane petrecute în Challenge Cup, și a acumulat un punct (după ce a pierdut 2-3 în primul joc la Conegliano), situându-se pe poziția a treia a ierarhiei. În acest context, precizăm că Imoco Conegliano a învins la Nantes, scor 3-0 și ocupă primul loc, cu 8 puncte, urmată de campioana Franței, cu șase. Momentan campioana Ungariei ocupă locul al treilea în întrecerea internă, cu 21 de puncte (7 victorii și două înfrângeri).

Vasas are în palmares 6 campionate și 12 cupe în competițiile interne. Sub comanda antrenorului polonez Jakob Gluszak (33 de ani) se regăsesc 5 “straniere”: Noer Trine Kjelstrup (Danemarca), Maria Kostelanska (Slovacia), Sanja Kalicanin (Serbia), Ana Tiemi Takagui (Brazilia, a jucat în 2015 la CSM București) și Ayshan Abdulazimova (Azerbaidjan).

Șansele de calificare sunt mici în acest moment, însă ne propunem să jucăm cel mai bun volei posibil. Meciurile din Liga Campionilor reprezintă lecții pentru noi și le folosim pentru a acumula experiență. Obiectivul nostru este întrecerea internă, respectiv câștigarea campionatului”, a transmis antrenorul Darko Zakoc.

După întâlnirea din Ungaria, Volei Alba Blaj, “mândria județului”, va mai susține duminică, 22 decembrie, de la ora 12.00, în Sala “Timotei Cipariu”, confruntarea cu “U” NTT Data Cluj-Napoca, partida din Cupa României trăgând cortina peste anul competițional 2019.

Sursa foto: CEV


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea duelului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea derby-ului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!” Dragoș Militaru, antrenor care a preluat la finele anului trecut CSM Unirea Alba Iulia, este în fața celui mai important examen de până acum pe banca „alb-negrilor”, duel extern cu Poli Timișoara, în penultima rundă a […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă, sportivii antrenați de Daniela Bob Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au realizat prestații remarcabile la Oradea, la calificările pentru campionatele naționale de înot copii 10-11 ani. Citește și: FOTO: […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO | „U” Cluj – CFR Cluj 2-1 (1-1), în derby-ul rivalelor din capitala Ardealului! Remontada senzațională a „șepcilor roșii”!!!

Dan HENEGAR

Publicat

în

„U” Cluj – CFR Cluj 2-1 (1-1), în derby-ul rivalelor din capitala Ardealului, remontadă senzațională a „șepcilor roșii”! Bic și Cordea, titulari în nebunia de meci de pe „Cluj Arena” „Șepcile roșii” au întors senzațional scorul, fiesta s-a declanșat pe „Cluj Arena”, iar CFR-ul lui Pancu pierde după 11 victorii consecutive!!! „U” Cluj – CFR […]

Citește mai mult