Maica noastră România

    Ieri, a fost iarăşi 1 Decembrie! În vremurile astea tulburi, ni se pare că patriotismul e aşchie de lemn pe limba politicienilor mioritici, care fac naveta între Bucureşti şi Alba Iulia, pentru că unitatea în cuget şi-n simţiri deranjează. În timp ce unii îi fac României declaraţii sforăitoare de dragoste, eu nu mă pot gândi decât la cum povestea bunica mea, om simplu de la ţară, trăirile acelei zile înălţătoare.
Pe 1 Decembrie 1918, şcolile de pe întreg teritoriul ţării, animate de dascăli şi preoţi cu vederi largi, au organizat scenete închinate zilei, care peste decenii avea să devină Ziua Naţională a României. O fată zveltă, înveşmântată în rochie albă, lungă, încinsă cu tricolorul la brâu, juca rolul României Reîntregite. Au adus-o cu trăsura în faţa mulţimii adunate şi toţi i s-au închinat ca unei zeiţe, adresându-i-se cu apelativul „Mamă Românie”! Poate că vi se par vorbe mari, valabile doar pentru acel unic 1 Decembrie 1918. Dar nu vă grăbiţi să daţi verdicte. Miilor de oameni care vor să devină sau să redevină cetăţeni români, li se cere, prin lege, loialitate faţă de statul român, mijloace legale pentru o existenţă decentă, o bună comportare în societate, să cunoască limba română, imnul, noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească şi… Codul Bunelor Maniere! Să fim serioşi, oare câţi dintre noi ar promova examenul de cetăţenie?
Unii o alintă băşcălios „Romanica”, iar cei mai mulţi îi reproşează că geme de interlopi, cocalari, piţipoance şi înoată în mormane de gunoi neridicate. Că-i îmbâcsită de neamuri proaste, de mizerie morală, sărăcie, de boli netratate, de copii abandonaţi, cohorte de câini vagabonzi, de preţuri mari, de prostituate şi peşti, de şpăgi şi de şpăgari! Îi scoatem ochii de parcă sărmana de ea s-ar face vinovată de toate relele din lume.
Iar la sărbătorile naţionale, cu 1 Decembrie în frunte, autorităţile o copleşesc, generoase, cu mii de coroane de flori, de parcă ar fi murit speranţa zilei de mâine. Ni se pare că am fi fost mai deştepţi, mai frumoşi, mai realizaţi, mai norocoşi şi mai bine-văzuţi, dacă ne-am fi născut pe alte meleaguri. O hulim pe nedrept, atunci când occidentalii trufaşi îi lipesc cu scuipat pe frunte etichete nedemne, o caută de păduchi în cap şi o fac să aştepte umilă în faţa uşilor închise. Cei aflaţi la putere o pun să danseze din buric pe ritmuri de manele, o dezbracă de valori în interes personal, o lasă să se bată pentru o farfurie de sarmale şi o felie de pâine, să dârdâie de frig iarna şi o umilesc cu promisiuni deşarte oferite în pungi de plastic şi găleţi multicolore.
Şi totuşi ni se face dor de România cea adevărată şi pitorească, doar atunci când suntem departe de ea. Abia atunci o înţelegem în toată splendoarea ei unică şi nu ne mai e ruşine să recunoaştem că o iubim cu sinceritatea copilului fugit de acasă.
A fost iarăşi, 1 Decembrie! I-am aşteptat în zadar pe conducători să sărute obrazul „Maicii România” acolo unde au scuipat străinii. Dar ei n-au făcut-o…
Dumitru HENEGAR

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI