Curier Județean

Mai mulţi suplinitori necalificaţi vor preda la şcolile din Munţii Apuseni

Ioana Oprean

Publicat

în

La Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba a avut loc ultima şedinţă publică de repartizare a posturilor vacante din învăţământ dinaintea începerii anului şcolar. Din Comisia de mobilitate au făcut parte inspectorii şcolari Iuliana Şarlea – preşedinte, Mariana Pereanu şi Constantin Negucioiu, precum şi informaticienii Sonia Santeiu, Marcela Călin, Alexandra Goga şi Alexandru Sentea.

 Prof. Dorin Sandea, inspector şcolar general al IŞJ Alba, a supervizat la un moment dat desfăşurarea şedinţei, atrăgând atenţia comisiei ca repartizarea posturilor să fie făcută strict în condiţiile legii şi conform drepturilor fiecărui cadru didactic în parte, îndemnându-i pe dascălii care se consideră nedreptăţiţi să-l sesizeze în scris, pentru a lua măsuri.

 Posturile didactice au fost repartizate conform unui grafic, în ordinea alfabetică a disciplinelor, în total fiind programaţi 188 de dascăli. Ordinea priorităţilor a fost următoarea: cadre didactice titulare, candidaţi rămaşi nerepartizaţi în baza rezultatelor obţinute la concursurile de titularizare din 2013, 2012 şi/sau 2011 şi în regim de plata cu ora; dascăli repartizaţi după concursul din sesiunea 2013, care nu s-au prezentat la catedre şi care au solicitat o nouă repartizare, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare; profesori care au obţinut cel puţin nota 5,00 şi solicită angajare pe perioadă determinată în baza notelor de la concursul de titularizare din iulie 2010, care ulterior acestui concurs nu au obţinut note sub 5,00 la următoarele concursuri de titularizare, în ordinea descrescătoare a notelor.

  Tot acum au putut ocupa posturi profesorii care au primit din partea directorilor de şcoli documente din care rezultă apariţia unor posturi sau ore vacante. Suplinitorii calificaţi într-o specialitate au venit şi la alte discipline, pentru a-şi întregi norma didactică, în ordinea priorităţilor amintită, cu ore la alte discipline. Majoritatea acestora au luat ore la şcoli din zona Munţilor Apuseni. De exemplu, o profesoară de limba franceză va preda chimie copiilor de moţi. Totodată, un absolvent al facultăţii de drept va preda biologie şi chimie copiilor din Almaşu Mare şi Ponor. Comisia le-a eliberat o adeverinţă, pe baza căreia şcolilor să-i poată încadra pe normele sau fracţiunile de normă alese, conform metodologiei. După data de 16 septembrie, repartizarea pe catedrele ce vor fi apărut pe parcursul anului şcolar se va face în baza OMEN nr. 4959/2.09.2013.(R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

AMENZI de aproape 25.000 de lei în urma unei acțiuni cu efective mărite a polițiștilor și jandarmilor în două comune din Alba: Peste 20 de persoane conduse la Poliție

Ioana Oprean

Publicat

în

AMENZI de aproape 25.000 de lei în urma unei acțiuni cu efective mărite a polițiștilor și jandarmilor în două comune din Alba: Peste 20 de persoane conduse la Poliție Miercuri, 18 martie 2026, în intervalul orar 16.00 – 20.00, polițiștii din municipiul Blaj și jandarmii au desfășurat o acțiune, pe raza comunelor Bucerdea Grânoasă și […]

Citește mai mult

Curier Județean

Scutul Pădurii în Alba: Amenzi de peste 24.000 de lei. A fost confiscat material lemnos în valoare de aproape 28.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Scutul Pădurii în Alba: Amenzi de peste 24.000 de lei. A fost confiscat material lemnos în valoare de aproape 28.000 de lei Miercuri 18 martie 2026, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat o acțiune, cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori, precum și a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Tânăr din Mihalț, REȚINUT după ce ar fi înșelat mai multe persoane într-un service neautorizat: A încasat 46.100 de lei fără să repare autoturismele

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tânăr din Mihalț, REȚINUT după ce ar fi înșelat mai multe persoane într-un service neautorizat: A încasat 46.100 de lei fără să repare autoturismele Un tânăr din Mihalț, de 23 de ani, a fost reținut de oamenii legii după ce ar fi pretins și primit de la mai multe persoane bani pentru a le repara […]

Citește mai mult