Mai mulți cugireni din tabăra lui Gabriel Oprea au trecut la ALDE
La finele săptămânii trecute și în cursul zilei de azi, mai mulți membrii UNPR din Cugir au decis să schimbe formațiunea locală condusă de Sabin Emandi și să treacă în tabăra ALDE, fiind primiți cu brațele deschise de oamenii lui Adrian Valasă și Mircea Teodorescu.
Unul dintre artizanii rupturii produse în UNPR este copreședintele ALDE, Mircea Teodorescu, care ne-a declarat că n-a făcut eforturi prea mari pentru a-i convinge pe unii dintre membrii progresiști să vină alături de colegii săi și a declarat că în perioada următoare li se vor alătura și alții din alte partide. UNPR- iștii care au mărit rândurile ALDE susțin că nu au plecat la respectiva formație pentru funcții de partid.
,,Am decis să ne alăturăm celor din ALDE, să pregătim o campanie electorală în mod exemplar, să facem tot ce ține de noi să ajutăm cetățenii printr-o politică socială la cel mai înalt nivel. Ne-am alăturat acestui partid fără niciun fel de pretenții la funcții. Facem acest lucru din dorința de a face cât mai puternică această alianță și să câștigăm alegerile locale”, a declarat VT, la sediul ALDE. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea
ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]
Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai
ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]
VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba
Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]