„Mai albă ca păcatul”, de Ion Iancu Vale

    Mai albă ca păcatul ce-l face fata mare/Când dragostea o prinde în repedea-i vâltoare/Ai sufocat pământul sub munţii tăi pufoşi/Cum nu au mai văzut nici gârboviţii moşi/Şi ai lovit în oameni cu biciul  tău tăios/De i-ai făcut să simtă năprazna pân’ la os/I-ai sechestrat în case şi i-ai ţinut zălog/Să-şi sugă de sub unghii ca ursul în bârlog/Te-ai înrăit lovind cu fruntea în fereastră/Şi-au degerat icnind muşcatele în glastră/Ai dat drumul la lupi să iasă-n drumul mare/În haite adunaţi, să urle a-nfometare/Ai pripăşit tot nordul cu oastea lui de ger/Hain să se împlânte în blândul nostru cer/Te-ai prăbuşit în ape, le-ai prefăcut în sloi/Şi-ai omorât şi mieii fătaţi în grajd, de oi./Şi cât ne-am mai dorit o iarnă fermecată/Cu zurgălăi, cu frâie şi pârtii lungi de vată/Cu fulguiri domoale şi chiote pe deal/Cu sănii înaripate şi nechezat de cal/Dar tu te-ai năpustit prăpăd şi nebunie/Şi-ai îngropat pământul sub candida-ţi urgie/Mai albă ca păcatul ce-l face fata mare/Când dragostea o prinde în repedea-i vâltoare.
În plină iarnă cu avertizări şi probleme, amintiţi-vă că anotimpul alb are totuşi frumuseţea lui!

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI