Politică Administrație

MAE: Vom continua să promovăm consolidarea sistemului de protecție a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministerul Afacerilor de Externe a transmis, cu ocazia Zilei Minorităților Naționale care se sărbătorește anual în 18 decembrie, că va continua să promoveze consolidarea sistemului de protecție a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale.

Minoritati nationale„Respectul pentru diversitatea culturală și dialogul intercultural, ca principiu de bază al politicilor în domeniul minorităților, reprezintă, în realitate, respectul pentru valori esențiale ale democrației și fundamentul oricărei societăți multiculturale care permite crearea condițiilor pentru exprimarea, păstrarea și dezvoltarea identităților distincte”, afirmă ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, potrivit unui comunicat.

MAE arată că, de-a lungul timpului, România a reușit să dezvolte, cu implicarea membrilor minorităților naționale ce locuiesc pe teritoriul său, un sistem de protecție a drepturilor acestora, care asumă și depășește standardele internaționale în domeniu.

„Acest sistem a contribuit semnificativ la protejarea și promovarea identității culturale, lingvistice sau religioase a persoanelor aparținând minorităților naționale din România, fapt relevat pe deplin de analizele diferitelor mecanisme de monitorizare, constituite în baza convențiilor relevante ale Consiliului Europei”, se subliniază în comunicat.

Conform sursei citate, în mod concret, statul român protejează dreptul fiecărui individ, care își declară în mod liber apartenența la o minoritate națională, de a folosi limba maternă în relația cu autoritățile administrative și în justiție, de a învăța limba maternă, de a primi educație în limba maternă (la toate nivelurile de învățământ), de a beneficia de serviciu religios în limba maternă, de a avea acces la media în limba maternă, de a participa la viața publică și în procesul de luare a deciziilor în chestiuni de relevanță pentru societate în ansamblul său. Totodată, România promovează activitățile culturale care pun în valoare identitatea minorităților naționale, acordând finanțări substanțiale prin organizațiile reprezentative ale acestora.

„Ministerul Afacerilor Externe va continua să promoveze consolidarea sistemului de protecție a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale și să susțină un nivel înalt al standardelor internaționale de protecție a identității etnice, culturale, lingvistice și religioase a acestora, inclusiv în privința comunităților românești din afara granițelor țării”, se mai precizează în comunicat.

Ziua de 18 decembrie a fost declarată Ziua Minorităților Naționale din România prin Hotărârea Guvernului nr. 881 din 9 decembrie 1998. Pe 18 decembrie 1992, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat în unanimitate Declarația cu privire la drepturile persoanelor ce aparțin minorităților naționale, etnice, lingvistice și religioase. (V.N.)

Sursa Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca  până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]

Citește mai mult