Luptător, model la Botezatu sau antrenor de fitness la Clubul lui Ion Ţiriac? Despre ce albaiulian este vorba
În timp ce unii se rezumă la un singur job şi fac carieră într-un singur domeniu, un albaiulian a ajuns să cunoască gustul succesului în trei domenii diferite, dar în acelaşi timp complementare. În vârstă de 22 de ani, Rareş Dragomir a câştigat, la vârsta de 17 ani, titlul de Vicecampion Naţional la box, iar câţiva ani mai târziu a fost unul dintre modelele celebrului designer vestimentar, Cătălin Botezatu.
Student la Facultatea de Kinetoterapie, din cadrul Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, Rareş a absolvit cursurile centrului Fitness Scandinavia devenind instructor cu acte în regulă. Pasul spre fitness l-a făcut din pasiune, fiind un domeniu care are legătură cu facultatea pe care o face şi cu masterul pe care doreşte să îl urmeze, Nutriţie şi dietetică. Înainte de a începe cursurile de antrenorat albaiulianul a „cochetat” din nou cu „prima iubire”, fiind aproape să ajungă într-un circuit de K1, dar a preferat o viaţă echilibrată şi liniştită, iar luptele să rămână la stadiul de pasiune.
Reprezentanţii a două săli din Bucureşti l-au „curtat” pe albaiulian. Este vorba despre Centrul 168 Sport Fashion şi Stejarii Contry Club, considerat de unii cel mai exclusivist Club Sportiv de Fitness şi SPA deţinut de afaceristul Ion Ţiriac. Rămâne însă de văzut care va fi alegerea, unde şi pe cine va antrena acesta.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă
De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă Un artist născut la Alba Iulia și format pe scenele europene revine în fața publicului local: Cipriana Smărăndescu susține duminică, 22 martie 2026, un concert de orgă dedicat muzicii lui Johann Sebastian Bach. Un drum care începe acasă Duminică, […]
27 martie 2026 | Vernisajul expoziției Chasing Light la Alba Iulia. Sculpturi, picturi și obiecte de design unice, create de alumnii Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara, expuse la Palatul Principilor Transilvaniei
27 martie 2026 | Vernisajul expoziției Chasing Light la Alba Iulia. Sculpturi, picturi și obiecte de design unice, create de alumnii Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara, expuse la Palatul Principilor Transilvaniei Expoziția „Chasing Light”, de la Timișoara la Londra, ajunge din 27 martie 2026 la Palatul Principilor Transilvaniei, fiind […]
26 martie 2026 | Spectacolul ”Jubileul”, după A.P.Cehov, prezentat de Skepsis la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia
26 martie 2026 | Spectacolul ”Jubileul”, după A.P.Cehov, prezentat de Skepsis la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia Joi, 26 martie 2026, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, compania de teatru SKEPSIS vă invită de la ora 19.00, la spectacolul ”Jubileul”, după A.P.Cehov! ”În fiecare an, la finalul lunii martie, se sărbătorește […]