LUNI, între 8.00 şi 10.00 cadrele medicale din Alba se află în grevă de avertisment. Din 28 noiembrie poate fi GREVĂ GENERALĂ
Angajaţii din sistemul medical vor intra în grevă de avertisment, luni 25 noiembrie între orele 8.00 şi 10.00, din cauza nemulţumirilor legate de partea financiară. Cu toate acestea prim-vicepreşedintele organizaţiei Sanitas, Marius Sepi a anunţat că la urgenţe se va lucra, după cum prevede legea, iar dacă apar urgenţe majore, cadrele medicale îşi vor face datoria pentru că „greva nu este împotriva oamenilor ci noi doar vrem să atragem atenţia guvernului”, a spus Marius Sepi. Greva va avea loc în mai multe judeţe printre care şi în Alba.
Conform spuselor reprezentanţilor Sanitas, din 28 noiembrie va fi declanşată greva generală, dacă până atunci, nimic nu va fi rezolvat. De cealaltă parte, Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu a declarat că în acest moment greva generală din sănătate anunţată în 28 noiembrie este ilegală. “Cred că greva generală este mai degrabă o sperietoare, decât un lucru care se poate realiza. Din punctul nostru de vedere, în acest moment este ilegală. Nu cred că discutăm despre ceva ilegal, noi trebuie să discutăm despre lucruri legale în ţara asta. Că unii vor să încalce legea, este problema lor. Sunt instituţii ale statului care trebuie să-şi facă datoria”, a spus ministrul Eugen Nicolaescu, citat de Mediafax, după discuţiile care au avut loc cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate.
Grevele vor fi organizate pentru susţinerea următoarelor revendicări
Alocarea a 6% din P.I.B. pentru sănătate, asigurarea finanţării sistemului sanitar pentru trimestrul IV al anului în curs şi acordarea integrală a drepturilor salariale. Menţinerea sistemului actual de organizare a spitalelor pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţii în regim public. Creşterea veniturilor salariale pentru toate categoriile de personal sanitar, începând cu 1 ianuarie 2014. Respectarea normativelor de personal şi elaborarea regulamentelor de sporuri. Aplicarea principiilor şi coeficienţilor de ierarhizare privind clasele de salarizare conform Legii nr. 284/2010 şi negocierea şi semnarea CCM la nivelul sectorului de sănătate.
Sursa foto: Antena3.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Tânăra pianistă Antonia Dogeanu, elevă a Liceului de Arte din Alba Iulia, două premii I în cadrul Concursului Internațional de Interpretare Muzicală „Transilvania” 2026
Tânăra pianistă Antonia Dogeanu, elevă a Liceului de Arte din Alba Iulia, două premii I în cadrul Concursului Internațional de Interpretare Muzicală „Transilvania” 2026 Tânăra pianistă Antonia Dogeanu, elevă a Liceului de Arte din Alba Iulia, a obținut două premii I în cadrul Concursului Internațional de Interpretare Muzicală „Transilvania” 2026. Antonia Dogeanu a fost răsplătită […]
FOTO | Petric Ștefana Alexandra, performanță de excepție la olimpiada de Psihologie, faza județeană: Eleva Liceului Teoretic Teiuș, calificată în faza națională
Petric Ștefana Alexandra, performanță de excepție la olimpiada de Psihologie, faza județeană: Eleva Liceului Teoretic Teiuș, calificată în faza națională Petric Ștefana Alexandra, elevă la Liceul Teoretic Teiuș, a obținut premiul I la olimpiada de Psihologie, faza județeană și s-a calificat în etapa națională. Tânăra a fost felicitată printr-o postare pe pagina de Facebook a […]
VIDEO | Adolescent de 17 ani, din Fărău, bătut, băgat în portbagajul unei mașini și lăsat pe un teren din localitate. Doi bărbați din Alba Iulia și Teiuș, REȚINUȚI de polițiști
Adolescent de 17 ani, din Fărău, bătut, băgat în portbagajul unei mașini și lăsat pe un teren din localitate. Doi bărbați din Alba Iulia și Teiuș, REȚINUȚI de polițiști Un adolescent de 17 ani, din Fărău, a fost bătut, băgat în portbagajul unei mașini și lăsat pe un teren din localitate. Doi bărbați din Alba […]