Luiza Voinea: „LPS Alba Iulia va câştiga Divizia A2 la baschet feminin”
Jucătoarea echipei CS Universitatea „1 Decembrie 1918” LPS Alba Iulia, Luiza Voinea a declarat într-un recent interviu că formaţia sa nu are cum să piardă primul loc în Divizia A2 şi că gruparea ardeleană se va impune în întrecerea pentru locurile 9-14. Întrebată care sunt şansele ca LPS Alba Iulia să termine Divizia A2 pe primul loc, Luiza Voinea a răspuns pentru totalbaschet.ro: „Vom câştiga această fază a campionatului deoarece am început să ne omogenizăm ca echipă şi suntem în creştere de formă. Eu zic că avem şanse foarte mari să ne impunem în faţa adversarelor”.
Baschetbalista de la LPS Alba Iulia a mai precizat că nu crede că „U” Cluj sau o altă formaţie o să poată depăşi în ierarhie actuala sa echipă. „Dacă jucăm aşa cum am făcut-o şi până acum nu văd cum ar putea să ne pună cineva probleme”, a adăugat Luiza Voinea. Sportiva a mai spus că nu s-a decis încă în privinţa viitorului său, din sezonul următor. ”Rămâne de văzut ce voi face după acest campionat. Încă nu m-am decis dacă o să rămân în activitate sau dacă o să mă retrag. Aştept finalul stagiunii, după care am să iau o hotărâre”, a încheiat Luiza Voinea.
În vârstă de 34 de ani (împliniţi pe 13 ianuarie), Luiza Voinea este liderul formaţiei din Alba Iulia, în acest sezon, la puncte marcate. Jucătoarea de 1,74 metri are statistici de 13,5 puncte, 4,7 recuperări şi 1,2 pase decisive pe meci, având o medie a indicelui de eficienţă de 11,8 unităţi. După două etape în Divizia A2, echipa CSU LPS Alba Iulia este lider în clasament, cu două victorii din tot atâtea posibile, la egalitate cu „U” Cluj (ce acuză grave probleme financiare), însă cele două formaţii sunt despărţite de coşaveraj. În ultimul meci, cel de la Iaşi, extrema Luiza Maria Voinea a stabilit un record prin cele 32 de puncte înscrise (victorie albaiuliană cu 58-48). Deocamdată stagiunea în Seria A2 este întreruptă până sâmbătă, 12 februarie, când CSU LPS Alba Iulia va întâlni în deplasare pe Sportul Omnilogic Bucureşti. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow! Internaționalul român părăsește campioana Italiei după 2 ani!
Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow | Internaționalul român părăsește campioana Italiei Itas Trentino, după 2 ani! Centrul Florian „Bela” Bartha (25 de ani) este protagonistul unei mutări spectaculoase, în sezonul viitor, 2026/2027, urmând a evolua în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow. Citește și: FOTO | Ocnamureșeanul Bela Bartha, calificat cu […]
FOTO | Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți
Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți Tinerii sportivi de la secția de Taekwondo WT de la CSM Unirea Alba Iulia au obținut rezultate foarte bune la o competiție națională. În perioada 6-8 martie, secția de Taekwondo WT, antrenată […]
FOTO | Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20
Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20 Larisa Ardean, sportivă cu dublă legitimare la CS Unirea Alba Iulia și LPS Alba Iulia, a câștigat medalia de aur în proba de 3.000 de metri marș la Campionatul Național de Sală U20, […]