Lucian Itu, simbolul Metalurgistului Cugir, înainte de derby-ul cu „U” Cluj: ”Este meciul anului sub Drăgana, vrem victoria, pentru a o dedica lui «Coro»!”
Lucian Itu, simbolul fotbalistic al Metalurgistului Cugir, cel mai experimentat echi
pier al „roş-albaştrilor”, antrenor secund şi „căpitan” al formaţiei cugirene are un mesaj tranşant înaintea derby-ului cu „U” Cluj, de pe „Arena CSO”, partidă ale cărei încasări vor fi donate de organizatori antrenorului Cristian Coroian. „Este meciul anului la Cugir şi spun asta cu tot repectul pentru Hermannstadt, cu care ne-am duelat în primăvară! «U» este un brand, o formaţie extrem de iubită în Transilvania. Vrem să câştigăm şi să-i dedicăm victoria lui «Coro»! Îi asigur pe adversari că o aibă o viaţă grea la Cugir! Pentru oricine din serie care joacă cu «şepcile roşii» este un meci special, la fel va fi şi pentru noi, mai ales că jucăm acasă, în faţa fanilor”, a menţionat Lucian Itu.
Retras în linia defensivă, Itu (39 de ani) are aprecieri la adresa celor care au decis ca încasările să ajungă la fostul său colaborator de pe banca tehnică, Cristian Coroian, ce a suferit un atac cerebral în 2015 şi traversează o perioadă dură a recuperării. „O idee foarte bună, o să-l ajutăm cum putem, noi jucătorii o să cumpărăm cât mai multe bilete. «Coro» rămâne în sufletele noastre, ne-am fi bucurat teribil dacă putea veni la meci”, a mai spus Itu, marcatorul unui gol în acest tur. „Întâlnim un adversar experimentat, cu jucători ce şi-au lăsat amprenta pe fotbalul românesc, cu calitate individuală. În Liga a 3-a este alt fotbal, e muncă grea, nu mai joacă numele”, a încheiat Lucian, care a fost în deseori adversar al Universităţii Cluj, în Liga a 2-a, pe când juca la Minerul Lupeni sau Internaţional Curtea de Argeş. În 2006, U” a câştigat cu 3-1 (triplă D. Goga) şi a remizat în Valea Jiului, la Lupeni (0-0). În stagiunea următoare, 2006-2007, Itu a marcat golul de onoare al minerilor la Cluj (1-3 în deplasare şi 0-1). Singura victorie directă a fost în sezonul 2008-2009, când Internaţional Curtea de Argeş a învins la Cluj (3-1, după ce în tur „U” s-a impus în deplasare, 2-1), iar în campionatul 2009-2010, Minerul Lupeni a pierdut pe teren propriu, 1-3 cu studenţii clujeni.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: CSM Unirea Alba Iulia, victorie externă la Bistrița, în play-out-ul SuperLigii feminine! Albaiuliencele, conduse de Marcel Rusu, au întors scorul
CSM Unirea Alba Iulia, victorie externă la Bistrița, în play-out-ul SuperLigii feminine! Albaiuliencele, conduse de Marcel Rusu, au întors scorul și au câștigat, 2-1 (1-1) CSM Unirea Alba Iulia a realizat o victorie externă, în deplasare cu Gloria Bistrița, în a doua rundă a play-out-ului SuperLigii feminine, scor 2-1 (1-1) Citește și: CSM Unirea Alba Iulia, […]
FOTO: Cupa României, sferturi de finală: Spicul Daia Română a eliminat CS Ocna Mureș, la lovituri de departajare! Școala de Fotbal Valea Frumoasei – surpriză la Ighiu | Victorii clare pentru Viitorul Sântimbru și Industria Galda de Jos
Cupa României, sferturi de finală: Spicul Daia Română a eliminat CS Ocna Mureș, la lovituri de departajare! Școala de Fotbal Valea Frumoasei, victorie surpriză la Ighiu | Victorii clare pentru Viitorul Sântimbru și Industria Galda de Jos În sferturile de finală ale Cupei României, Spicul Daia Română a dat marea lovitură și a eliminat, în […]
FOTO: CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia 3-0 (2-0), în derby „de Alba” | Liderul, a noua victorie consecutivă, înaintea marelui meci cu Poli Timișoara
CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia 3-0 (2-0), în derby „de Alba” | Liderul a realizat a noua victorie consecutivă, înaintea marelui meci cu Poli Timișoara CSM Unirea Alba Iulia a învins lejer CSU Alba Iulia, scor 3-0 (2-0), pe „Cetate”, în ultimul derby „de Alba” al sezonului regular din Seria 7 a […]