Cultură Educație

LPS Liceul Militar „Mihai Viteazul” s-a calificat la turneul final

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Sala de sport a Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia a găzduit la finele săptămânii trecute unul dintre cele 4 turnee semifinale ale Campionatului Naţional de handbal pentru juniori II (jucători născuţi în anii 1994 şi 1995), cele 5 echipe participante, duelându-se pentru unul dintre cele două locuri calificante. Spre meritul lor, elevii antrenorului Mircea Oprea de la la clubul organizator, LPS Liceul Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au acces la turneul final fără a suferi o înfrângere (3 meciuri câştigate şi un egal), alături de Extrem Baia Mare (3 victorii şi un eşec). Rezultatele grupării din Cetatea Marii Uniri au fost următoarele: 31-28 (16-14) cu Extrem Baia Mare, 21-21 (11-11) cu CSŞ Dinamo Braşov, 24-22 (12-7) cu LPS Banatul Timişoara şi 32-30 (14-15) cu CSŞ „Avram Iancu” Arad. Turneul final este programat în perioada 22-26 iunie, cu 8 formaţii, LPS Liceul Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia fiind repartizată alături de Universitatea Cluj, CSŞ 3 Steaua Bucureşti şi CSŞ Călăraşi, în seria cealaltă jucând Extrem Baia Mare, CSŞ Făgăraş, LPS Suceava şi LPS Piatra Neamţ.
Şaptele de bază al formaţiei din Cetatea Marii Uniri a fost compus din Răzvan Muntean (portar), Alexandru Voina, Alexandru Marian, Radu Cune, Claudiu Farcaş, Florin Bad, Răzvan Dragomir, din lot mai făcând parte Andrei Cornea, Daniel Mathe – portari, Mihai Tuluc, Mădălin Grigore, Daniel Morar, Mădălin Frăţilă, George Drăghici şi Radu Ciorbea – jucători de câmp. „Din 2009 n-am mai fost la un turneu final, acum 2 ani terminând pe locul 5 pe ţară. Remarc întreaga echipă pentru prestaţiile din turneul semnifinal, cu un plus pentru Muntean, Voina şi Dragomir. Este o performanţă notabilă pentru handbalul albaiulian şi nu-i deloc puţin lucru să pierzi un singur joc oficial, din cele 34 susţinute în actuala stagiune, începând din toamnă”, a declarat antrenorul Mircea Oprea, care pe această cale mulţumeşte conducerilor LPS Alba Iulia şi Colegiului Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia.
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina

Ioana Oprean

Publicat

în

Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]

Citește mai mult