Sport

LPS Cetate Deva, Atletic Bradu și Agricola Borcea – primite în Liga a 3-a | Conjudețenele, probabil tot în Seria a 4-a

Dan HENEGAR

Publicat

în

Conform unor surse autorizate, ediția viitoare a Ligii a 3-a va avea 80 de echipe la start, urmând ca cele 5 serii să fie complete, fiecare cu câte 16 echipe.

Astfel, în ultima ședință a Comitetului Executiv al FRF a fost aprobat referatul managerului Direcției Competiții cu privire la completarea locurilor vacante din cadrul Ligii a 3-a, ediția 2019/ 2020, rămase ca urmare a neînscrierii în competiție a trei cluburi.

Au fost primite ACS FC Agricola Borcea (echipa retrogradată de pe cel mai slab loc 12 la finele campionatului trecut), LPS Cetate Deva (locul 13 în Seria a 4-a) și CS Atletic Vladu (actuala ACS Vedița Colonești). Ultima reprezintă o echipă din județul Olt, care a preluat Atletic Bradu, reprimită în Liga a 3-a, chiar dacă a retrogradat din Seria a 3-a. Pe lista “aspirantelor” s-a aflat și CS Ocna Mureș, dar și CSA Steaua (unde a ajuns fostul cugirean Ov. Morariu).

Din câte am aflat, cele trei conjudețene ce vor activa în Liga a 3-a, Metalurgistul Cugir, Unirea Alba Iulia și Industria Galda de Jos, vor fi repartizate tot în Seria a 4-a (unde ar ajunge și echipa lui Adrian Mititelu, FC U Craiova), mai mute informații (componența seriilor și țintarul turului) urmând să fie aflate în jurul datei de 10 august, cu două săptămâni înaintea debutului stagiunii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin

Dan HENEGAR

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin, după victoria de la Bistrița Student Sport Alba Iulia a realizat o calificare remarcabilă în semifinale Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin. Echipa din Cetatea Marii Unrii, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, a învins, în deplasare, scor […]

Citește mai mult

Sport

Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea duelului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea derby-ului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!” Dragoș Militaru, antrenor care a preluat la finele anului trecut CSM Unirea Alba Iulia, este în fața celui mai important examen de până acum pe banca „alb-negrilor”, duel extern cu Poli Timișoara, în penultima rundă a […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă, sportivii antrenați de Daniela Bob Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au realizat prestații remarcabile la Oradea, la calificările pentru campionatele naționale de înot copii 10-11 ani. Citește și: FOTO: […]

Citește mai mult